Asociația Obștească „CASMED” contractează servicii de consultanță în vederea elaborării unui raport de analiză a procesului de finanțare a spitalelor publice
| 06.11.2023Asociația Obștească „CASMED” contractează un expert/grup de experți pentru prestarea serviciilor de consultanță în vederea elaborării unui raport de analiză a procesului de finanțare a spitalelor publice, cu scopul de a identifica lacunele în procesul de contractare din Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală (FAOAM) a instituțiilor spitalicești publice pentru perioada anilor 2017 – 2022. În analiză vor fi incluse 5 spitale-pilot din regiunea de nord (Bălți, Drochia, Florești, Soroca, Edineț).
Rezultatele și constatările raportului de analiză vor fi împărtășite tuturor părților interesate (Ministerului Sănătății, Companiei Naționale de Asigurări de Medicină (CNAM), Comisiei Parlamentare pentru Protecție Socială, Sănătate și Familie, instituțiilor medicale spitalicești, altor structuri pentru a fi luate în considerare în inițiativele de modificare a cadrului legislativ și normativ.
Analiza va servi drept instrument de suport și sursă de referință pentru autoritățile naționale în sănătate în dezvoltarea / ajustarea cadrului normativ și legislativ, menite să eficientizeze procesul și mecanismele de finanțare a spitalelor publice în funcție de nevoile și specificul instituțiilor, precum și nevoile beneficiarilor de servicii de sănătate.
Sarcini specifice:
Sarcina 1. Analiza procesului de finanțare a spitalelor publice pilot în perioada 2017 – 2022 cu focus pe:
- analiza cadrului legislativ și normativ privind finanțarea spitalelor publice din FAOAM;
- analiza mecanismului și a criteriilor de finanțare a spitalelor publice;
- modul de alocare și distribuire a fondurilor în funcție de nevoile și cheltuielile reale ale instituțiilor publice spitalicești;
- mecanismele existente de finanțare a spitalelor publice în baza nevoilor pacienților;
- analiza costificării cazurilor tratate pentru 5 tipuri de asistență medicală, care vor fi stabilite de comun acord cu echipa de proiect;
- analiza investițiilor realizate de către instituțiile pilot din Fondul de Dezvoltare din FAOAM pentru perioada respectivă;
- analiza cheltuielilor pentru salarizare, medicamente, consumabile din costul cazului tratat;
Sarcina 2. Elaborarea raportului de analiză
Metodologia analizei va combina cercetări de birou referitoare la subiectul raportului de analiză cu aplicarea instrumentelor de colectare calitativă și cantitativă a datelor cu actorii interesați (interviuri, focus-grupuri, chestionare, altele).
În baza datelor colectate, expertul/ grupul de experți va elabora raportul de analiză, cu specificarea clară a lacunelor/provocărilor actuale în procesul de finanțare a spitalelor publice, cu concluzii și recomandări pe termen scurt, mediu și lung pentru actorii-cheie vizați, inclusiv recomandări de modificări legislative și de reglementare. Pe parcursul analizei, urmează a fi consultați actorii cheie, inclusiv, însă fără a se limita la Ministerul Sănătății, Compania Națională de Asigurări în Medicină, instituții spitalicești pilot, ș.a.
Raportul de analiză va fi elaborat în limba română și nu va depăși 40 – 60 pagini (împreună cu anexele). Raportul va include un sumar de 4 – 6 pagini (în română și engleză), cu indicarea rezultatelor-cheie, a concluziilor și recomandărilor specifice de eficientizare a procesului și mecanismelor de finanțare a spitalelor publice pentru Compania Națională de Asigurări în Medicină și Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.
Sarcina 3: Prezentarea raportului de analiză către actorii – cheie interesați
După recepționarea raportului, echipa proiectului va organiza o activitate de prezentare a rezultatelor analizei și consultare cu principalii actori interesați (Compania Națională de Asigurări în Medicină, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Comisia Parlamentară pentru Protecție Socială, Sănătate și Familie, alți actori cheie relevanți). Comentariile și recomandările înaintate în cadrul consultării vor fi luate în considerare la definitivarea raportului de analiză.
Detalii despre sarcini, termeni și livrabile găsiți în Termeni de referință_Analiză finanțarea spitalelor 2023_1.
Experiență, abilități și competențe solicitate
- Studii de master sau echivalent în științe medicale, economie, drept sau în alte domenii relevante analizei;
- Minimum 5 ani de experiență profesională demonstrată în domeniul sănătății, analize de date, analize economice;
- Experiență demonstrată în elaborarea rapoartelor analitice, efectuarea de cercetări, evaluări, analize în domeniul sănătății și finanțelor publice în sănătate;
- Experiența demonstrată de activitate cu autoritățile naționale în domeniul sănătății în elaborarea rapoartelor analitice, efectuarea de cercetări, evaluării în domeniul asigurărilor medicale reprezintă un avantaj;
- Cunoștințe solide despre sistemul de sănătate din Moldova;
- Abilități excelente de analiză și raportare;
- Competențe excelente de comunicare scrisă și orală în limba română și engleză;
- Responsabilitate, flexibilitate.
Dosarul de participare va include:
- CV-ul aplicantului/aplicanților, cu indicarea linkurilor la lucrările elaborate sau alte surse care demonstrează experiența deținută în domeniu;
- Scrisoarea de motivare, în care se va explica modul în care aplicantul/aplicanții răspund la fiecare dintre cerințele sarcinii și criteriilor de calificare;
- Oferta financiară, prezentată în lei moldovenești, cu specificarea costului net per zi de lucru și a sumei totale.
Termenul – limită de prezentare a ofertei: 13 noiembrie 2023, ora 18.00.
Persoanele interesate pot depune dosarul pentru concurs la adresa de e-mail: casmed.SAccproject@gmail.com cu tema mesajului „Analiză finanțare spitale”.
Dosarele incomplete nu vor fi evaluate. Doar persoanele selectate vor fi contactate.
Pentru informații suplimentare contactați:
Livia Golovatîi, coordonator de proiect: tel. 069834207, email: casmed.SAccproject@gmail.com