Opt ani. Poate mai mulți. Atât spune Valentina Gamurari că a stat stația de la marginea satului Pelivan, raionul Orhei, cu pereții pătați de afișe și de vreme. O vedeau cei care plecau. Cei care se întorceau. Cei care așteptau autobuzul. Era chiar lângă traseu, într-un loc pe care Valentina îl numește „fața localității”.

„Stația înainte era vopsită, dar pentru că oamenii au lipit diferite afișe, era pătată și avea un aspect neîngrijit”, povestește ea, coordonatoarea grupului intergenerațional din Pelivan.

Problema era cunoscută și de primărie, însă banii pentru o reparație nu au fost suficienți. „Din lipsa surselor financiare în bugetul local nu a fost posibilă reparația stației”, spune Galina Scalețchi, primara comunei Pelivan. Ani la rând, oamenii au trecut pe lângă ea. Până când tinerii și seniorii din grupul intergenerațional din Pelivan au privit-o altfel: ca pe un loc pe care îl puteau schimba împreună.

De unde a început apropierea dintre tineri și vârstnicii din Pelivan

Grupurile intergeneraționale din Pelivan și din alte comunități au apărut în 2025, în cadrul unui proiect dedicat consolidării coeziunii sociale. În zece localități din țară au fost create astfel de grupuri, inclusiv în trei comunități de pe malul stâng al Nistrului, reunind aproximativ 200 de tineri și vârstnici în jurul unei idei simple: să aibă un loc în care să se întâlnească, să discute despre problemele ce-i macină și să facă lucruri împreună pentru comunitățile lor. 

În Pelivan, grupul reunește 13 tineri și 20 de seniori. De aproape doi ani, ei se întâlnesc, confecționează obiecte handmade, plantează copaci, amenajează spații din localitate și își împărtășesc experiențele. Uneori lucrează, alteori povestesc, iar de cele mai multe ori le fac pe amândouă în același timp.

Acolo s-au cunoscut mai bine și Elisaveta Novițchi, de 20 de ani, învățătoare de clase primare, și Tamara Colun, în vârstă de 66 de ani. Locuiau în aceeași comunitate, dar veneau din două lumi diferite și, înainte de a fi parte a grupului, nu își cunoșteau cu adevărat poveștile.

„Am ales să fac parte din grupul intergenerațional din Pelivan pentru că îmi place să descopăr oameni, povești și experiențe care ne apropie, indiferent de vârstă. Fiind la început de drum în profesia de învățătoare, consider că fiecare întâlnire este o ocazie de a învăța ceva nou și de a deveni mai bună”, spune Elisaveta.

Pentru Tamara, apropierea de tineri a însemnat și o schimbare personală: „Foarte mult m-am schimbat datorită acestei coeziuni dintre tineri și vârstnici. De un an și jumătate facem lucruri frumoase împreună în localitate. Am ajuns să avem o adevărată legătură de prietenie în cadrul grupului nostru.”

Elisaveta spune că proiectul i-a schimbat și felul în care îi privește pe oamenii mai în vârstă din sat.

„Pe unii îi cunoșteam, iar pe alții i-am întâlnit pentru prima dată prin intermediul acestui proiect. Știam doar câteva lucruri despre ei, însă nu cunoșteam poveștile, amintirile și experiențele lor. Nu știam cât de creativi și deschiși pot fi. M-a surprins energia lor, răbdarea și dorința de a se implica. Am realizat că au atât de multe de oferit și că uneori avem nevoie doar de puțin timp pentru a-i asculta.”

La rândul ei, Tamara le-a povestit tinerilor despre copilăria ei, când nu avea telefon, mergea cu părinții la câmp și se juca împreună cu ceilalți copii din mahala. Ei i-au povestit despre școală, despre părinți, despre filmele pe care le privesc și despre felul în care își petrec timpul.

Sunt lucruri simple, dar tocmai din astfel de conversații începe uneori apropierea dintre generații: cu o întrebare despre cum era viața când celălalt avea vârsta ta și cu surpriza de a descoperi că, dincolo de diferențele dintre ei, există și multe lucruri comune.

Pentru Tamara, una dintre legăturile care merită păstrate în sat este tocmai relația dintre tineri și vârstnici. Își amintește de Pelivanul de altădată ca de un loc în care oamenii se ajutau, ieșeau la porți și stăteau de vorbă și spune că „nu ar trebui să dispară relația dintre seniori și tineri”. Iar tinerii pe care i-a întâlnit în grup au surprins-o prin felul în care se implică: „Vin de la școală, nici nu reușesc să mănânce, dar vin în grabă la centru.”

Când o stație de aștepare a transportului devine un proiect comun

Poate tocmai această apropiere i-a făcut să privească altfel și locurile din sat.

După mai multe activități desfășurate împreună în comunitate, membrii grupului s-au întrebat ce ar mai putea face pentru Pelivan. Și și-au amintit de stația de la marginea satului. Nu voiau doar să-i vopsească pereții. Au vrut ca imaginea ei să vorbească despre comunitatea lor și despre ceea ce pot face împreună oameni care, până nu demult, se întâlneau poate doar întâmplător pe stradă.

Seniorii și tinerii au creat colaje, au venit cu idei și au ales împreună ce să apară pe pereți. Au discutat despre culori, simboluri și detalii, iar pe peretele stației au ajuns personaje în port tradițional și mesajul „Suflet în acțiune”.

Nu au fost întotdeauna de acord. „Uneori noi veneam cu o sugestie, alteori vârstnicii ne surprindeau cu o idee la care nu ne-am fi gândit”, povestește Elisaveta. Când părerile erau diferite, soluția venea tot din dialog. „Fiecare și-a spus punctul de vedere, am discutat și am găsit împreună o soluție”, spune ea. Pentru Elisaveta, rezultatul a fost „o creație comună”.

Schimbarea nu a trecut neobservată nici de oamenii din sat. Elena, una dintre locuitoarele din Pelivan, își amintește prima reacție când i-a văzut pe oameni lucrând la vechea stație: „În sfârșit, ceva se va schimba.” Acum spune că astfel de lucruri pot părea mici, dar se văd în viața de zi cu zi a unei comunități.

Pentru cei din grup, însă, ceea ce a rămas în urma proiectului nu se măsoară doar în pereți vopsiți sau spații amenajate. Maria Botnarenco spune că a căpătat mai mult curaj să vorbească liber și mai multă încredere în sine, în timp ce Maria Cojocari vorbește despre bucuria întâlnirilor în care își împărtășește gândurile, ajută cu ceea ce știe și învață, la rândul ei, din experiența celorlalți.

Iulia Cojocari descrie această experiență drept „arta de a fi împreună, de a gândi împreună, de a crea împreună”. Iar pentru Elisaveta, stația pe lângă care trece acum nu mai este doar locul unde oamenii așteaptă autobuzul. „Nu mai văd doar o stație. Văd o poveste, văd oameni, văd mâinile care au lucrat împreună și toate momentele pe care le-am trăit acolo.”

Galina Scalețchi, primara comunei Pelivan, spune că una dintre schimbările importante este și felul în care comunitatea a început să privească rolul persoanelor în vârstă. „Vârstnicii nu sunt doar beneficiari ai proiectului, ci participanți activi, implicați și utili. Copiii și tinerii au nevoie să cunoască oamenii, istoria și tradițiile comunității lor, iar persoanele în etate au nevoie să simtă că experiența lor este ascultată și valorificată.”

Astăzi, oamenii continuă să treacă pe lângă stația de la marginea Pelivanului. Unii pleacă, alții se întorc, iar alții așteaptă autobuzul. Pereții însă nu mai sunt aceiași. Pe ei au rămas culorile, personajele și ceva ce nu se vede atât de ușor: amintirea unor întâlniri în care două generații au învățat să se asculte, să negocieze și să construiască împreună.

Poate că acesta este cel mai important lucru pe care l-au schimbat. Nu doar o stație, ci felul în care oamenii dintr-o comunitate se văd unii pe alții.

Această istorie a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea coeziunii sociale în Republica Moldova prin dialog și abilitarea comunităților, etapa 2”, implementat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu suportul financiar al Guvernului Elveției și în parteneriat cu AO „CASMED”.