Tender pentru achiziționarea de materiale promoționale și de vizibilitate

Banner pentru articol (materiale de vizibilitate)

Asociația Obștească „CASMED” desfășoară inițiativa „ARIPI – Abilitare pentru reziliență incluziune, parenting și învățare”, în cadrul proiectului „BOOST: o experiență extrașcolară memorabilă”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu APSCF și Junior Achievement Moldova.

AO „CASMED” invită operatorii economici interesați să depună oferte pentru furnizarea de materiale promoționale și de vizibilitate, organizate în patru loturi distincte.

Achiziția se realizează la cota TVA de 0%, conform regimului fiscal aplicabil proiectului. Documentele justificative care confirmă acest regim vor fi puse la dispoziția furnizorului la etapa contractării.

Necesitatea achiziției

Materialele sunt necesare pentru două componente distincte ale proiectului:

  • Rucsacurile (90 buc.) vor fi oferite celor 90 de copii în cadrul activităților de tip after-school desfășurate pe parcursul proiectului.
  • Genuțele, pixurile și carnetele (câte 600 buc.) vor fi distribuite participanților la sesiunile de informare privind siguranța, desfășurate în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Fiecare gentuță este destinată să cuprindă următoarele materiale: un pliant A5, un pix și un carnet de notițe.

Toate produsele vor fi personalizate cu logo-urile și mențiunile de vizibilitate ale finanțatorului, conform machetei puse la dispoziție de AO „CASMED” la etapa contractării.

Obiectul achiziției

Prezenta cerere vizează furnizarea de materiale promoționale și de vizibilitate, organizate pe patru loturi distincte:

  • Lotul 1: 90 rucsacuri;
  • Lotul 2: 600 gentuțe (săculețe);
  • Lotul 3: 600 pixuri;
  • Lotul 4: 600 de carnete de notițe.

Ofertanții pot depune ofertă pentru unul sau mai multe loturi. Oferta tehnică și financiară se prezintă cu prețurile exprimate în lei moldovenești, la cota TVA de 0%.

Loturi și specificații tehnice

Lotul 1. Rucsac: 90 bucăți

CaracteristicăCerință minimă
TipRucsac cu cel puțin un compartiment principal, bretele reglabile și mâner de prindere
MaterialPoliester rezistent (minimum 300D) sau echivalent
ÎnchidereFermoar la compartimentul principal
Dimensiuni orientativecca. 30 × 40 × 12 cm
CuloareLa alegerea ofertantului dintr-o gamă standard (ex. negru, albastru, gri), cu confirmarea achizitorului
PersonalizareLogo-urile finanțatorului pe partea frontală, conform machetei (serigrafie, transfer termic sau broderie)
Buget orientativpână la 260 lei/buc., personalizare inclusă
StareNou, fără defecte

Lotul 2. Genuță / săculeț: 600 bucăți

CaracteristicăCerință minimă
TipSăculeț sau geantă mică, multifuncțională
MaterialBumbac 100% (120-140 g/m²) sau poliester (minimum 80 g/m²); se acceptă și material plastic rezistent (PVC/nețesut)
DestinațieDepozitarea unui pliant A5, a unui pix și a unui blocnotes
Dimensiuni minimecca. 20 × 25 cm, suficient pentru a cuprinde un pliant A5, un pix și un blocnotes
ÎnchidereȘnur (tip rucsac-sac) sau fermoar
CuloareNatur, alb, albastru sau gri (cu confirmarea achizitorului)
PersonalizareLogo-urile finanțatorului imprimate pe o față, conform machetei (serigrafie sau transfer termic)
StareNou, fără defecte

Lotul 3. Pix:600 bucăți

CaracteristicăCerință minimă
TipPix cu bilă, scriere fluidă
Culoare corpAlb
Culoare pastăAlbastru  
Material corpPlastic rezistent
PersonalizareLogo-urile finanțatorului, conform machetei
StareNou, funcțional

Lotul 4. Carnet de notițe: 600 bucăți

CaracteristicăCerință minimă
TipCarnet (blocnotes) de buzunar
FormatMic, cca. 9 × 13 cm (format A6 sau apropiat)
Nr. fileMinimum 40 file
HârtieAlbă, liniată (dictando) sau velin
CopertăRigidă sau semirigidă
LegareCapsată sau cu spirală
Culoare copertăAlb, albastru sau natur (cu confirmarea achizitorului)
PersonalizareLogo-urile finanțatorului pe copertă, conform machetei
Buget orientativpână la 20 lei/buc., personalizare inclusă
StareNou

Cerințe suplimentare

  • Atribuirea se face pe loturi. Ofertanții pot depune ofertă pentru unul, două sau toate cele patru loturi.
  • Toate produsele vor fi livrate noi, fără defecte de fabricație.
  • Personalizarea va respecta întocmai macheta furnizată de AO „CASMED” (culori, dimensiuni, poziționarea logo-ului).
  • La solicitare, ofertantul va prezenta mostre sau prototipuri (inclusiv proba de personalizare) înainte de producția serială.
  • Termen de livrare: maximum 15 zile calendaristice de la semnarea contractului și de la aprobarea machetei.
  • Livrarea se face la adresa indicată de AO „CASMED” în mun. Bălți.

Cerințe de eligibilitate

  • Compania este înregistrată legal în Republica Moldova (certificat de înregistrare sau extras din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice).
  • Ofertantul are un obiect de activitate corespunzător bunurilor solicitate, conform codurilor CAEM din extras.

Structura ofertei

  • Date despre ofertant: denumire, IDNO, adresă, persoană de contact, telefon, e-mail; certificat de înregistrare/extras (copie).
  • Oferta tehnică: descrierea produselor (material, dimensiuni, culori, modalitate de personalizare); fotografii sau mostre ale unor produse similare realizate anterior; termen și condiții de livrare; procedura de aprobare a machetei.
  • Oferta financiară: preț unitar și preț total per lot, la cota TVA de 0%, cu toate costurile incluse (produse, personalizare, livrare la Bălți). Ofertanții care depun pentru mai multe loturi vor prezenta prețurile defalcat pe fiecare lot.
  • Condiții de plată: prin transfer bancar, în termen de 5 zile lucrătoare de la recepția bunurilor și de la semnarea procesului-verbal de recepție.

6. Criterii de evaluare (aplicate separat pentru fiecare lot)

CriteriuPondere
Prețul ofertei financiare50%
Calitatea tehnică a produselor (materiale, personalizare)30%
Termenul de livrare20%

7. Depunerea ofertelor

Termen-limită: 14 iunie 2026, ora 23:59.

  • E-mail: office@casmed.md (subiect: Ofertă- materiale promoționale, Lot [nr.])
  • Poștă/curier: mun. Bălți, str. Mircea cel Bătrân 81, of. 51, MD-3101.

Persoana de contact: Sandu Solcan, asistent de proiect, tel.: 060 280 894.

Share this post:

Vă poate interesa:

Obține o consultație

Completați formularul cu datele dvs. personale

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Expediind cererea, sunteți de acord automat cu politica de confidențialitate.