Chișinău, 20 octombrie 2026. Cea de-a patra ediție a Forumului Pacienților a reunit astăzi 120 de reprezentanți ai pacienților, ai autorităților din sănătate, ai instituțiilor medicale și ai partenerilor de dezvoltare. Sub sloganul „Ascultă, alătură-te, acționează!”, participanții au analizat cum au fost puse în practică recomandările Forumului din 2025, ce arată primele luni de funcționare a platformei „Vocea Pacientului” și ce pași urmează pentru ca experiențele pacienților să ajungă în deciziile din sistemul de sănătate.

Evenimentul a fost deschis de Alexandru Gasnaș, Ministrul Sănătății, Richard Kohli, directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Andrei Uncuța, directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), și Ana Danilescu, fondatoarea AO „Comunitatea Theta Phoenix”.
Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a subliniat că politicile din sănătate trebuie să pornească de la nevoile pacienților: „Noi știm realitatea din sistem, dar avem nevoie foarte mult și de vocea pacienților. De aceea, considerăm oportun să facem o retrospectivă a acestui proiect, să analizăm ce își doresc în primul rând pacienții și să includem aceste solicitări atunci când elaborăm politicile.”
Richard Kohli, aflat pentru prima dată la Forumul Pacienților, a spus că știe din experiența predecesorului său cât de mult contribuie acest eveniment la apropierea dintre pacienți și instituțiile medicale.
Andrei Uncuța a vorbit despre importanța comunicării dintre medic și pacient în actul medical, temă pe care Rezoluția adoptată la finalul Forumului o include printre prioritățile sale.
Ana Danilescu a vorbit și din perspectiva propriei experiențe de pacientă. Ea i-a îndemnat pe participanți să nu aștepte doar Forumul pentru a-și face cunoscută experiența: pacienții își pot spune opinia oricând, prin mecanismele pe care le au la dispoziție.




Un an de la Rezoluția Forumului 2025
Viorel Gorceag, reprezentantul de țară al Crucii Roșii din Elveția în Republica Moldova, a amintit ce a adus ediția precedentă: „Privind retrospectiv la forumul de anul trecut, cred că un element important este rezoluția dezvoltată și aprobată atunci, cu inițiative precum «Vocea pacientului». Acest lucru ajută instituțiile să ajusteze anumite decizii pentru a îmbunătăți accesul și calitatea serviciilor și pentru a crește satisfacția pacienților.”
Primul panel a trecut în revistă implementarea Rezoluției din 2025, care propunea digitalizarea mecanismelor de feedback ale pacienților, mai multă transparență în serviciile medicale și consolidarea organizațiilor de pacienți. Angela Anisei, șefa Direcției managementul calității serviciilor de sănătate din Ministerul Sănătății, a trecut în revistă progresele Ministerului Sănătății de la ediția precedentă, între care aprobarea Planului național privind siguranța pacienților și cartografierea celor 51 de asociații de pacienți din țară. Tatiana Rotaru, șefă adjunctă a Direcției relații cu beneficiarii din cadrul CNAM, a prezentat noile instrumente ale CNAM pentru pacienți: un asistent virtual bazat pe inteligență artificială, extinderea e-Rețetei, astfel încât medicamentele să poată fi ridicate și de o altă persoană, și automatizarea listelor de așteptare pentru operațiile de cataractă și protezare, cu notificarea pacienților prin SMS.
Marina Golovac, directoarea Asociației Medicale Teritoriale Botanica, a prezentat instrumentele prin care AMT Botanica ascultă pacienții: chestionarea anuală, platforma „Vocea Pacientului” și campania de integritate „Integritatea de azi oferă încrederea de mâine”, susținută prin concursul de inițiative al proiectului. Instituția a introdus mecanismul permanent „Ați propus – Noi am acționat”, prin care fiecare propunere a pacienților este înregistrată, analizată și soluționată, iar pacientul este informat despre rezultat.
Natalia Vâlcu-Bajurean, președinta AO „Viața fără leucemie”, a vorbit despre rolul organizațiilor de pacienți în orientarea prin sistemul medical, în combaterea stigmatului și în reprezentarea pacienților în fața autorităților: „Avem speranța enormă că propunerile și opiniile noastre vor fi ascultate și că îmbunătățirile se vor produce. Asta înseamnă că pacienții care vin după noi se vor bucura de condiții mai bune.”

Ce spun pacienții pe platforma „Vocea Pacientului”
Prezentată în versiune demo la Forumul din 2025, platforma www.voceapacientului.md colectează din 15 aprilie 2026 feedback anonim de la pacienții spitalelor și ai instituțiilor de asistență medicală primară. Pilotarea a pornit în 108 instituții medicale publice, iar ulterior la platformă s-au conectat și alte instituții. Până la 30 septembrie, pacienții au completat 5.854 de chestionare în 109 de instituții din toate regiunile de dezvoltare ale țării. În septembrie, 73,1% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți de serviciile primite: 75,1% în spitale și 70,6% în asistența medicală primară.

Experiența de implementare a platformei a fost discutată de: Corneliu Ciorici, consilier național pe politici în domeniul digitalizării la Ministerul Sănătății, Victor Babuci, șef interimar al Secției de management al calității serviciilor medicale de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Natalia Mazur, șefa Centrului de Sănătate Soroca, Victoria Dașchevici, președinta Asociației Pacienților Oncologici „Viața Continuă”, și Ruxanda Spînu, voluntară a Societății de Cruce Roșie din Moldova.

Corneliu Ciorici a explicat că platforma a apărut ca răspuns la nevoia de digitalizare a proceselor din sistemul de sănătate și că obiectivul este extinderea ei la nivel național în următorii ani. Ministerul Sănătății are în vedere ca pacienții să afle cum au fost soluționate problemele semnalate și ca platforma să includă o componentă prin care își va putea exprima opinia și personalul medical.
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost printre primele instituții în care a fost lansată platforma. Victor Babuci a spus că datele sunt analizate de Secția de management al calității și permit urmărirea experienței pacientului de la primul contact cu spitalul până la externare, precum și observarea din timp a tendințelor. Platforma nu adună doar critici: circa 75% dintre pacienți ar recomanda spitalul. Pentru personal, trecerea de la chestionarele pe hârtie la date digitale și dashboard-uri a ușurat munca. Un exemplu concret de schimbare a pornit de la alimentație: mai mulți pacienți cu regim alimentar au semnalat că nu știu ce au voie să mănânce, iar spitalul afișează acum zilnic, în toate secțiile, meniul cu gramajul și caloriile fiecărui fel de mâncare. Până la sfârșitul anului, spitalul urmează să pună în funcțiune și un ascensor nou, pentru ca mâncarea să ajungă caldă la pacienți.
Natalia Mazur a spus că la Centrul de Sănătate Soroca platforma a fost primită pozitiv, ca instrument care întărește relația dintre pacient, medic și instituție și arată ce trebuie îmbunătățit. O dificultate rămâne reticența unor pacienți, care se tem să completeze chestionarul. Aceeași teamă a observat-o și Ruxanda Spînu în campania de informare a Societății de Cruce Roșie, care a remarcat că tinerii sunt mai deschiși să folosească platforma și să o recomande.
Victoria Dașchevici a subliniat că pacienții au nevoie să își împărtășească experiența, iar platforma le oferă acest spațiu. Ea a propus ca pacienții care doresc să poată renunța la anonimat, pentru a primi un răspuns personal la feedbackul transmis.
Experiențe din Austria și România
Panelul internațional a adus exemple despre felul în care organizațiile de pacienți participă la elaborarea politicilor de sănătate și își asigură sustenabilitatea. Au intervenit Angelika Widhalm, președinta Federației Naționale a Organizațiilor de Autoajutorare din Austria (Bundesverband Selbsthilfe Österreich), Ștefan Răduț, directorul Asociației pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă din România, și Sorin Grădinaru, vicepreședintele Asociației „Copilul Meu Inima Mea” din România.
Angelika Widhalm a prezentat modelul austriac: federația, creată în 2018, reunește organizațiile de pacienți din toată țara și le reprezintă interesele la nivel federal. Mesajul ei a fost că participarea organizațiilor de pacienți la decizii trebuie recunoscută prin lege, pentru că aduce mai multă echitate și transparență și promovează înțelegerea reciprocă între toți actorii din sistem. Ea a arătat că organizațiile de pacienți sunt implicate tot mai des în procesele decizionale de la nivel național și european.
Ștefan Răduț a vorbit despre importanța dezvoltării asociațiilor de pacienți și a recomandat ca acestea să apeleze la expertiza structurilor europene. Sorin Grădinaru a arătat cum funcționează reprezentarea pacienților în consiliile de etică ale spitalelor din România: potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1.502/2016, unul dintre cele șapte locuri cu drept de vot îi revine unui reprezentant al pacienților, iar managerul spitalului trebuie să comunice în 14 zile măsurile luate în urma avizului consiliului. Asociația „Copilul Meu Inima Mea” are în prezent reprezentanți în consiliile de etică a nouă spitale din Iași, iar peste 90% dintre sesizările examinate acolo vizează comunicarea cu pacienții, nu erori medicale.

De la drepturi la acțiune
Ultimul panel a prezentat instrumente prin care pacienții își pot cunoaște și apăra drepturile.

Rodica Gramma, expertă independentă, a prezentat studiul Oficiului Avocatului Poporului privind respectarea dreptului la confidențialitate în sistemul de sănătate. Studiul, realizat pe 1.070 de angajați din 120 de instituții medicale publice și private, arată că aproximativ unul din cinci s-a confruntat cu probleme din cauza lipsei de confidențialitate, iar peste 9% au semnalat riscuri majore de încălcare a secretului medical. Experta a vorbit despre cadrul legal al protecției datelor pacienților și despre cine răspunde de respectarea secretului medical. Datele medicale sunt un subiect sensibil, iar Republica Moldova poate prelua exemplul țărilor care au reușit să securizeze accesul la ele și să reducă fraudele.
Natalia Brașoveanu, specialistă în relații internaționale la Spitalul Clinic Bălți, a prezentat inițiativa „Centrul pentru integritate în sănătate, educație, comunicare și informare a pacientului”, susținută cu un grant de 50.000 de lei în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială II”. Scopul ei este prevenirea corupției și a plăților ilegale prin informarea pacienților despre drepturile lor și despre mecanismele de raportare din spital, precum și prin colectarea de feedback anonim. Până acum, 278 de pacienți internați și 402 angajați ai spitalului au participat la sesiuni de informare despre drepturile pacienților și raportarea corupției.
Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, a vorbit despre rolul presei în promovarea vocii pacienților și a drepturilor lor, precum și în responsabilizarea sistemului de sănătate.
Ion Lai, reprezentant al echipei de vânzări și parteneriate a B.C. „MAIB” S.A., a prezentat serviciul prin care cei peste un milion de utilizatori ai aplicației maibank se pot programa online la clinici, laboratoare și spitale partenere, fără deplasări și fără așteptare la telefon.
Rezoluția Forumului Pacienților 2026
La finalul evenimentului, participanții au adoptat în unanimitate Rezoluția Forumului Pacienților 2026, prezentată de Iulia Iațco, președinta Asociației Beneficiarilor de Transplant din Republica Moldova. Documentul pornește de la o consultare cu circa 300 de pacienți și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și formulează recomandări în șase direcții: accesul mai rapid la consultații și investigații și reducerea timpilor de așteptare; un parcurs clar al pacientului între medicul de familie și specialiști, inclusiv eliberarea corectă a trimiterilor; respectarea drepturilor pacienților și o comunicare mai bună cu personalul medical; folosirea datelor despre experiența pacienților, inclusiv a celor din platforma „Vocea Pacientului”, pentru îmbunătățirea serviciilor și în contractarea prestatorilor; constituirea unui Consiliu Național al Pacienților pe lângă Ministerul Sănătății; susținerea organizațiilor de pacienți prin granturi mici și un registru național.

Rezoluția va fi transmisă Ministerului Sănătății, CNAM și instituțiilor medicale, pentru implementare și monitorizare.
***
Forumul Pacienților este organizat în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială II”, implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu AO „CASMED” și AO „HOMECARE”, parte a programului „Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate”, desfășurat în comun cu Banca Mondială, cu susținerea financiară a Guvernului Elveției.
Notă pentru redacții
Materialul poate fi preluat integral sau parțial.
Fotografii de la eveniment: https://ionbuga.gallery.photo/gallery/casmed-forumul-pacientilor/
Înregistrarea video a evenimentului: privesc.eu
Persoană de contact: Diana Patraș, coordonatoare de proiect, AO „CASMED”, tel. 069097507.