Din suflet și cu suflet pentru bunici

     Sărbătorile de iarnă sunt perioada când putem redescoperi bucuria de a dărui. Anume acesta a fost mesajul grupurilor de voluntari ai CASMED, care în data de 19 și 20 decembrie au luat cu asalt intrările magazinelor Greenhills, Fidesco, Linella și Fourchette din orașul Bălți. Înarmați cu bună dispoziție, optimism și speranță, tinerii au îndemnat cumpărătorii să fie Moș Crăciun pentru un bunic sau bunică aflați la nevoie, donând produse alimentare sau de igienă personală.

     Inițiativa lor s-a încadrat în contextul campaniei sociale „Din suflet pentru bunici”, pe care AO „CASMED” o organizează al treilea an la rând. Având ca scop colectarea de produse menite să ajungă pe masa de sărbătoare a bătrânilor singuratici, evenimentul a venit totodată să atragă atenția comunității la nevoia de ajutor, de grijă și de o vorbă caldă, de care cei mai mulți vârstnici duc lipsă. Receptivitatea cumpărătorilor nu s-a lăsat așteptată, aceștia oferind fiecare ce a putut. Astfel, au fost colectate paste făinoase, ulei, hrișcă, orez, zahăr, conserve, dulciuri, legume și produse de igienă, cu o valoare aproximativă de 14600 lei.

     Voluntarii au dedicat alte două zile pentru a contabiliza produsele și a le împărți în colete, care în preajma sărbătorilor de iarnă vor fi distribuite la 80 bătrâni din orașul Bălți și trei localități rurale.