SCHIMBAREA LA CUCONEȘTII NOI A FĂCUT VÂRSTNICII SĂ DESCOPERE UN HOBBY LA CARE AU VISAT DIN TINEREȚE
| 31.05.2023Satul Cuconeștii Noi din raionul Edineț este o localitate multinațională care dezvoltă o Comunitate Prietenoasă Vârstei din 2021. La data de 30 mai 2023, Cuconeștii Noi a fost gazda evenimentului desfășurat în cadrul Săptămânii Schimbării. Activitatea organizată de către Comitetul Coordonator Local, Grupul de Inițiativă “Inspirație”, sprijiniți de APL a inclus activități de incluziune socială și divertisment pentru vârstnici, unde persoanele de vârsta a treia au avut posibilitatea să-și descopere sau să realizeze un talent sau un hobby pentru care n-au avut timp anterior sau nu au bănuit că-l posedă. Acest obiectiv a determinat sloganul evenimentului „Descoperă un hobby după 50+”.
“Am 74 de ani și toată viața am lucrat și am avut grijă de familia mea. Nu am avut timp să-mi ofer pentru a-mi descoperi un talent al meu și să fac ceea ce într-adevăr îmi aduce liniște si plăcere. În ajunul Săptămânii Schimbării am acceptat provocarea de a desena pisica din casa mea. Am stricat patru foi, până am primit rezultatul dorit. M-am entuziasmat să desenez frumos și să redau pe hârtie frumosul așa cum îl văd eu. Când am finisat de desenat lucrarea am rămas mulțumită de rezultat. Nici nu am bănuit că aș putea desena așa frumos. De azi înainte voi desena mereu, astfel și degetele încep a lucra mai bine, creierul gândește și imaginația lucrează.” – s-a împărtășit cu impresiile sale Nina Nimerenco, pensionară.
În cadrul unui mini grant oferit de către AO „CASMED” a fost reparată o sală, unde vârstnicii se adună pe timp de iarnă, iar vara parcul din preajmă îi găzduiește. Acest spațiu le-a permis să aranjeze o expoziție cu haine populare confecționate de meșterițele locale, o expoziție a picturilor vârstnicilor, patru ateliere unde s-au demonstrat master-class-uri în pictură, croșetat, brodat și origami. Membrii Comitetelor Coordonatoare Locale și a Grupurilor de seniori veniți din Brînzeni, Corpaci, Cepeleuți, Viișoara și Edineț în vizită la un schimb de experiență au fost curioși să descopere ornamentele și stilul ucrainean predominant în arta locală.
„Prima dată am vizitat Cuconeștii Noi în ziua când a avut loc lansarea mini grantului anul trecut. Am făcut cunoștință cu membrii grupului de inițiativă local, iar astăzi am hotărât să nu venim cu mâinile goale, dar să aducem în dar grupului o icoană. Am admirat expozițiile de haine, broderii și articole croșetate și am descoperit tehnici noi de lucru, pe care le-am preluat. Îndeosebi mi-au atras atenția ciupicii croșetați din lină, o să împletesc și eu nepoților pentru ca să-i bucur pe timp de iarnă” a menționat Galina Spătaru, coordonatoarea Grupului de Inițiativă „Viișorenii” din satul Viișoara, Edineț.
Vârstnicii s-au încins în competițiile de alcătuire a versurilor despre viață, formarea cuvintelor noi, ceea ce le-a fortificat memoria și le-a pus în valoare măiestria de a se exprima despre vârstă. Iar activitățile de mișcare fizică precum unirea pieselor unui puzzle cu ochii legați și o mâină legată au subliniat greutățile vârstei, care fiecare din cei prezenți au luat-o drept o lecție de a veni în ajutor celor care au nevoie.
.Efortul, talentele descoperite și implicarea fiecăruia au fost apreciate cu Diplome de apreciere din partea AO „CASMED” și APL Cuconeștii Noi, fiind înmânate de către Doamna Irina Chimacovscaia, primar și Ina Cojocaru, coordonatoare de proiect.
Evenimentul a avut drept obiectiv demonstrarea schimbării într-o localitate multilingvă, într-un mediu unde șapte culturi religioase conviețuiesc și dezvoltă o comunitate prietenoasă vârstei. Activitatea a demonstrat că indiferent de multitudinea viziunilor și apartenențelor persoanele în etate pot descoperi tangențe comune, care-i unește și le dezvoltă capacitățile.
Surpriza zilei a fost show-ul cu spumă, unde seniorii împreună cu nepoții s-au încins în dans, astfel amintindu-și de copilăria veselă și activă.