Săptămâna Schimbării: Comunitățile din raioanele Fălești și Edineț demonstrează rezultatele atinse
| 10.06.2023Săptămâna Schimbării, ediția II s-a desfășurat în perioada 28 mai – 04 iunie curent în cinci localități prietenoase: Ciolacu Nou și Izvoare din r. Fălești și Cuconeștii Noi, Corpaci și Cepeleuți din r. Edineț. Provocarea de a fi gazda unui eveniment care ar demonstra schimbarea parvenită în urma implicării în cadrul proiectul „Îmbătrânire și Sănătate”, a mobilizat comunitățile și a implicat vârstnicii la maxim.
Inițiativa de a demonstra schimbarea printr-un eveniment public a fost determinată de necesitatea imperioasă de a informa publicul larg despre beneficiile dezvoltării unei Comunități Prietenoase Vârstei, precum și de a promova îmbătrânirea activă. Monitorizarea evoluției schimbărilor parvenite pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor în etate a demonstrat că implicarea oamenilor pentru pregătirea activităților publice unește persoanele de toate vârstele, indiferent de apartenențele sociale, politice și religioase, precum și ocupațiile acestora.
Datorită programului de granturi mici oferit de AO ,,CASMED”, 32 de localități din raionul Fălești și Edineț și-au creat condiții mai bune pentru implicarea activă a vârstnicilor în viața comunității. Acum, persoanele în etate au parte de locuri amenajate, unde se întâlnesc pentru a organiza șezători, schimburi de experiență, lecții de sănătate sau alte evenimente socio-culturale pe placul lor. Proiectele obținute de localități se bazează pe problemele prioritare ale localităților, care au fost identificate în cadrul focus grupurilor, audierilor publice și chestionării la care au luat parte oamenii în etate. Localitățile gazdă au demonstrat cel mai bine cum sunt utilizate de către vârstnici, dar și alți locuitori ai satelor aceste spații recent renovate și dotate cu toate cele necesare, pentru a asigura o bună desfășurare a activităților preconizate. Din momentul implementării inițiativelor prietenoase vârstei, în localități se atestă o participare sporită a persoanelor în etate în viața comunitară.
Săptămâna Schimbării a reprezentat un cadru de dialog și cooperare în care localitățile ce implementează conceptul de Comunitate Prietenoasă Vârstei s-au împărțit din bunele practici asimilate în procesul de implementare a grantului oferit de AO „CASMED”, au făcut schimb de idei viabile și noi posibilități pentru Comitetele Coordonatoare Locale și Grupurile de Inițiativă, care aspiră să planifice și să dezvolte inițiative prietenoase vârstei. Astfel, localitățile partenere își propun să sporească durabilitatea comunităților și să le facă locuri mai bune în care oamenii să îmbătrânească activ și sănătos.
Un aspect important în cadrul Săptămânii Schimbării a reprezentat desfășurarea campaniei de informare a cetățenilor privind rezultatele obținute în urma implementării planului de acțiune în fiecare comunitate aparte, celebrând împreună succesul și efortul depus atât de Comitet, Grupul de Inițiativă, cât și implicarea voluntară a oamenilor din localitate. Toate evenimentele organizate au sporit vizibilitatea localităților gazdă și a conceptului de Comunitate Prietenoasă Vârstei însăși nu doar la nivel regional, dar și național. Presa locală a fost prezentă la activitățile desfășurate, reflectând emoțiile oamenilor, părerea oaspeților, și planurile de viitor a localităților gazdă. Cetățenii au fost informați constant despre programul Săptămânii Schimbării prin intermediul panourilor informative, emisiunilor radio, paginile oficiale ale autorităților locale și canalele de comunicare ale Asociației Obștești „CASMED”.
Săptămâna Schimbării prin Comunitatea Prietenoasă Vârstei, a fost organizată în cadrul proiectului „Îmbătrânire și sănătate” implementat de AO „CASMED” cu suportul financiar al Crucii Roșii din Elveția.