PREZENTAREA CASMED

Scurt istoric

Asociația Obștească „CASMED” este o organizație non-guvernamentală, independentă, non-profit, care a fost înregistrată în luna decembrie 2010, cu scopul de a sprijini persoanele în etate și alte persoane defavorizate prin dezvoltarea și implementarea de proiecte sociale, educative şi de sănătate.

De fapt, activitatea echipei ,,CASMED’’ a început patru ani mai devreme, în anul 2006, în cadrul proiectului pilot „Îngrijire la domiciliu” implementat de Asociația Obștească  „Pro Cooperare Regională”, cu sprijinul Fundației Elvețiene HEKS EPER. Ulterior, cinci organizații din regiunea de Nord a țării au înregistrat Asociația Obștească „CASMED” cu scopul de a asigura dezvoltarea și sustenabilitatea serviciilor de îngrijire la domiciliu inițiate anterior.

Inițial asociația s-a numit Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED”, dar în luna aprilie 2021, în cadrul unui proces de rebranding proactiv, și-a schimbat sigla și numele în Asociația Obștească „CASMED”.

 

Membrii Asociației Obștești ”CASMED”

  • Asociația Obștească ,,Pro Cooperare Regională’’, reprezentant legal: Mihailov Sergiu.
  • Asociația Obștească „CAROMA NORD’’, reprezentant legal: Rodica Frecăuțanu.
  • Asociația Obștească Asociația Dezvoltarea Durabilă „Mileniul III’’, reprezentant legal:  Mereuță Natalia.
  • Asociația Obștească „CUGET-RESPECT’’, reprezentant legal: Margarint Grigore.
  • Zaporojan Aurelia.

 

Zona de intervenție

Asociația Obștească „CASMED” își desfășoară activitatea în zona de nord și centru a Republicii Moldova, în municipiul Bălți și în comunități rurale și urbane din raioanele Râșcani, Făleşti, Sângerei, Florești, Drochia, Rezina, Șoldănești, Soroca, Edineț și Glodeni.

 

Experiență și inovare

Mai bine de zece ani Asociația Obștească „CASMED” a dezvoltat modele de îngrijire și servicii de sprijin bazate pe nevoile persoanelor în vârstă sau persoanelor cu dizabilități (servicii integrate de îngrijiri socio-medicale, îngrijiri medicale mobile la domiciliu, serviciul de echipă mobilă, serviciul de cantină socială și livrare de prânzuri calde) alături de partenerii elvețieni, care au sprijinit activitatea organizației de la fondare și ulterior cu sprijinul diverșilor donatori și parteneri din țară și de peste hotare.

De-a lungul anilor echipa ,,CASMED’’ a învățat ce înseamnă profesionalismul, respectul pentru beneficiari şi calitatea serviciilor. Ca o recunoaștere a calității serviciilor furnizate, echipa de asistente medicale a câștigat trofeul „Cea mai bună echipă de asistenți medicali”, oferit în cadrul „Galei Premiilor în Sănătate 2018’’ de către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.

Asociația Obștească „CASMED” se numără printre primii prestatori de îngrijiri la domiciliu din Republica Moldova, care aplică sistemul conceptual “Kinaesthetics” în procesul de îngrijire a beneficiarilor, pentru a reduce tensiunea musculară și durerea de spate la personalul de îngrijire și pentru a găsi noi posibilități de a susține mobilitatea și independența la beneficiari.

Pe lângă furnizarea serviciilor, Asociația Obștească „CASMED” acordă un interes deosebit conceptului de „Îmbătrânire activă și pozitivă”, stimulând participarea persoanelor în vârstă la viața socială, civică și culturală, astfel, peste 30 de grupuri comunitare de vârstnici/grupuri locale de inițiativă au fost create și capacitate astfel, încât să poată solicita schimbarea spre bine pentru comunitățile lor.

Pentru a promova îmbătrânirea activă și pozitivă și a consolida legătura între generații, Asociația Obștească „CASMED”  a organizat patru ediții ale festivalului “Bunica și Bunelul Fest”, în parteneriat cu Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din mun. Bălți și Rețeaua Națională a Seniorilor Activi din Moldova, care a reunit participanți de toate vârstele.

Mai bine de cinci ani Asociația Obștească „CASMED” și-a șlefuit practica de evaluare participativă a nevoilor vârstnicilor și de dezvoltare a comunităților prietenoase vârstnicilor, în baza  metodologiei promovate de Organizația Mondială a Sănătății. Din 2017 Asociația Obștească „CASMED”  promovează conceptul de ,,Comunitate prietenoasă vârstei”, ajutând autoritățile publice locale să devină mai prietenoase vârstei, oferind mini-granturi și suport la elaborarea planurilor strategice locale.

Timp de doi ani Asociația Obștească „CASMED” sprijină instituțiile medicale în implementarea unui instrument inovativ de evaluare participativă, menit să ajute instituțiile date în identificarea nevoilor pacienților, analiza serviciilor medicale oferite și îmbunătățirea calității acestora prin implicarea diferitor actori cheie în acest proces.

Portofoliul CASMED