Invitație la parteneriat pentru ONG-uri în cadrul Campaniei de informare și sensibilizare „Sănătatea mea – responsabilitatea mea”
| 09.02.2024Asociația Obștească „CASMED” implementează Campania de informare și sensibilizare „Sănătatea mea – responsabilitatea mea” în perioada 1 februarie – 30 aprilie 2024, care are ca scop informarea și sensibilizarea cetățenilor de diferite vârste spre adoptarea și practicarea comportamentelor și atitudinilor responsabile față de sănătatea proprie și a celor din jur.
Campania vine să promoveze în rândul cetățenilor mesajul că sănătatea este o responsabilitate personală și colectivă, iar calitatea serviciilor medicale depinde de fiecare din noi, ca pacient.
Campania de informare și sensibilizare „Sănătatea mea – responsabilitatea mea” este organizată în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu AO „CASMED” și AO „HOMECARE” cu susținerea financiară a Guvernului Elveției.
În acest context, AO „CASMED” invită ONG-urile din mun. Bălți și raioanele Drochia, Florești, Soroca și Edineț să se alăture campaniei și să implementeze o inițiativă la nivel local sau regional, în vederea diseminării mesajelor-cheie ale campaniei și sinergizării eforturilor de promovare în rândul cetățenilor a comportamentelor responsabile și conștiente față de sănătatea proprie și a celor din jur.
În planificarea inițiativei ONG-urile interesate vor ține cont de mesajele-cheie ale campaniei:
- Fiecare alegere contează: Fie că ești elev, student, pacient, persoană vârstnică sau angajat într-o companie, alegerile pe care le faci zi de zi îți influențează starea ta de sănătate.
- Prevenția este cea mai bună măsură de protecție: Alege un stil de viață sănătos acum pentru a evita afecțiunile și complicațiile de sănătate în viitor.
- Informația corectă nu dăunează sănătății: A fi responsabil pentru sănătatea ta înseamnă să te informezi din surse corecte și să îți cunoști drepturile și responsabilitățile ca pacient, pentru a lua decizii conștiente pentru sănătatea ta.
- Serviciile medicale devin mai bune cu implicarea ta: A fi responsabil pentru sănătatea ta înseamnă să vorbești deschis despre situațiile când ți-au fost încălcate drepturile într-o instituție medicală sau nu ai fost tratat corespunzător. Opinia ta ajută instituțiile medicale să-ți ofere servicii de sănătate mai bune.
ONG-urile interesate pot organiza (dar nu se vor limita la) inițiative de genul:
- Activități în aer liber (flash-mob-uri, concursuri, starturi vesele) sau cu caracter sportiv;
- Quest-uri și concursuri intelectuale pe subiecte de sănătate;
- Cluburi de dezbateri pe subiecte de sănătate în instituții de învățământ, în instituții medicale;
- Activități prin care se creează condiții prietenoase sănătății cetățenilor;
- Expoziții tematice de desene, foto, video, produse, etc;
- Lecții și masterclass-uri în alimentație sănătoasă, mod sănătos de viață, ateliere de gătit, etc;
- Proiecții de film;
- Alte activități de informare și sensibilizare care se aliniază specificului și mesajelor campaniei.
La planificarea și realizarea inițiativelor se va ține cont de următoarele aspecte:
- Activitățile urmează să fie desfășurate preponderent pe teritoriul raionului/municipiului organizației partenere. Se recomandă implicarea în activități a diferitor categorii de cetățeni: elevi, tineri, pacienți, femei, persoane vârstnice, companii din business, mass-media, etc.
- Inițiativele trebuie să fie realizate în perioada 20 februarie – 28 aprilie 2024.
- Bugetul maxim pentru realizarea inițiativei nu va depăși suma de 20 000 lei moldovenești și va fi acoperit de către CASMED, în limita costurilor eligibile.
- Toate activitățile realizate vor fi reflectate pe rețelele de socializare ale organizației partenere, cu etichetarea în postări a paginii Facebook a CASMED și folosirea hastagului #ÎmiPasăDeSănătate.
- La fel, fiecare postare trebuie să includă obligatoriu, la final, disclaimerul: Activitatea este organizată de către AO …. în cadrul Campaniei de informare și sensibilizare „Sănătatea mea – responsabilitatea mea”, parte a proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”, implementat de Crucea Roșie din Elveția, în parteneriat cu AO „CASMED” și AO „HOMECARE” cu suportul Guvernului Elveției.
- În cadrul activităților este interzisă promovarea mesajelor cu caracter politic, religios, discriminatoriu sau de alt gen care ar afecta imaginea donatorului, a AO „CASMED”, a partenerilor proiectului, a organizației partenere sau a participanților.
Organizațiile interesate de parteneriat trebuie să expedieze către CASMED, până pe data de 14 februarie 2024, un concept care descrie clar inițiativa ce se planifică a fi organizată, participanții implicați, materialele necesare și costurile. Formularul de concept poate fi descărcat aici (Anexa 1. Concept activitate).
Conceptul inițiativei trebuie expediat prin e-mail la adresa: casmed.SAccproject@gmail.com cu indicarea în subiectul mesajului „Inițiativă pentru Campania „Sănătatea mea-responsabilitatea mea”.
După realizarea activităților, organizația participantă va pregăti și expedia către CASMED un raport narativ cu descrierea acțiunilor realizate și rezultatelor atinse. Formularul de raport poate fi descărcat aici (Anexa 2. Formular de raport post-eveniment).
Pentru întrebări sau informații adiționale contactați Livia Golovatîi, coordonator proiect, tel. 069834207.