Grupul de Seniori „Vârsta de Argint”, s. Cajba, r. Glodeni
| 10.01.2022„Grăbește-te să faci un bine”. Aceasta este idea pe care o promovează în activitatea lor membrii grupului de seniori „Vârsta de Argint”, din s. Cajba, r. Glodeni. Inițial ne-am fondat ca ansamblu vocal, iar mai apoi, văzând experiența grupului de seniori din Balatina, am înțeles că ne dorim să facem și alt gen de activități care stau în puterile noastre și care ar face viața vârstnicilor din satul nostru mai frumoasă, mai sănătoasă și plină de sens. Prima activitate a grupului a fost să identificăm necesitățile de îngrijire a persoanelor vârstnice din localitate și să înaintăm problema angajării unui AS și AM care ar merge la domiciliul acestor vârstnici și ar acorda îngrijirile necesare. Consiliul local a fost receptiv la această problemă și așa au început serviciile CASMED în localitate.
Ne-am dorit să creștem ca echipă și să ne dezvoltăm cât mai multe abilități de lucru cu vârstnicii, astfel de-a lungul timpului am participat ori de câte ori a fost posibil la toate activitățile de instruire și schimburile de experiență organizate de către AO „CASMED” pentru noi și alte grupuri similare din regiune.
Membrii GS sunt foarte receptivi la problemele comunității, implicându-se în diferite activități cum ar fi: vizite la domiciliul bătrânilor singuratici, colete în legătură cu sărbătorile de Paște și Crăciun, amenajarea spațiilor verzi din centrul satului, îngrijirea în continuare a cercului cu sens giratoriu, expoziții de bucate, lucrări manuale la diferite sărbători și alte măsuri. Nu uităm și de activitatea culturală și de odihnă. Desfășurăm excursii în natură, colectarea plantelor medicinale, picnicuri, omagierea zilelor de naștere a membrilor GS și nu în ultimul rând participăm la toate măsurile culturale din localitate. Astfel am descoperit că viața e frumoasă, interesantă și plină de sens li la 50+, și la 60+. Totul ceea ce facem ne umple inima de bucurie și satisfacție și ne ghidează ca pe viitor să fim și mai buni, să promovăm conceptul de îmbătrânire activă, să atragem cât mai mulți voluntari, care ne vor urma calea.
Cea mai mare problemă a grupului a fost lipsa localului pentru ședințe, eram nevoiți să ne întrunim la Biblioteca Publică din sat, dar de multe ori incomodam în desfășurarea activităților acestei instituții. În vara anului 2020, la insistența membrilor grupului ni s-a repartizat o încăpere destul de spațioasă în incinta casei de cultură. Am fost auziți și susținuți de APL, pentru ce ținem să-i mulțumim dlui primar și consilierilor locali pentru înțelegere, pentru suportul financiar acordat la reparația capitală a încăperii.
După această realizare a noastră a mai urmat una. Sediul grupului trebuia să fie mobilat și cei mai activi membri ai GS s-au implicat într-un proiect în cadrul GAL-ului „Stâncile Prutului”. Așa am înaintat și câștigat proiectul „Crearea condițiilor și integrarea vârstnicilor în viața obștească a comunității”, satul Cajba, în cadrul unui proiect mai mare, care ne-a ajutat să ne vedem visul împlinit – să avem un loc al nostru, unde să ne adunăm și de unde să pornim fapte mărețe.
Autor: Tamara Pascaru, Coordonatoare a GS „Vârsta de argint”, s. Cajba