
COMUNICAT DE PRESĂ: PRIMII ABSOLVENȚI AI UNIVERSITĂȚII VÂRSTEI A TREIA DIN BĂLȚI – LECȚIA UNEI GENERAȚII CARE NU ÎNCETEAZĂ SĂ ÎNVEȚE
| 15.05.2025Bălți, 15 mai 2025. Peste 60 de seniori din Bălți și alte șapte raioane din nordul țării au absolvit astăzi cursurile Universității Vârstei a Treia (UV3), în cadrul unei ceremonii festive organizate la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Evenimentul a avut loc simbolic, de Ziua Internațională a Familiei, iar sala festivă a fost plină de emoție, aplauze și zâmbete, seniorii fiind însoțiți de cei dragi – copii, nepoți și membri ai familiei – care au celebrat împreună cu ei această reușită. Inițiativa este parte a Programului Național pentru Îmbătrânire Activă și Sănătoasă 2023–2027 și este implementată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu UNFPA Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, universitățile partenere, Fundația Moldcell și AO Casmed, cu sprijinul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare.
Ceremonia de Absolvire a UV3 marchează finalul primului an de studii pentru cei 62 de studenți seniori din nordul țării, care au demonstrat că vârsta nu este o barieră în calea educației și a implicării sociale. În cadrul programului, seniorii au avut posibilitatea să studieze două module principale: cursul de Dezvoltare a abilităților digitale și un modul ales la dorință, Limba engleză pentru seniori și Stare de bine și comunicare între generații.
În deschiderea evenimentului, Natalia Gașițoi, Rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a subliniat rolul instituției în susținerea învățării de-a lungul vieții: ,,Este un moment în care înțelegem că orice proiect, cât de frumos nu ar fi, are un început și are un sfârșit. Am avut emoții foarte mari atunci când am lansat admiterea. Nu știam cât de popular va fi proiectul, cât de mulți candidați se vor înscrie pentru studii și cât de greu nu ar fi, am insistat să fie în exact acea perioadă în care înmatriculăm studenții pentru cursurile de licență, master, doctorat. Practic, a lucrat aceeași comisie de admitere. Sigur că pentru noi a fost o experiență inedită, deoarece aceasta a fost prima promoție de absolvenți ai Universității a Treia la Bălți. Mă bucur foarte mult că avem o sală de oameni curajoși, perseverenți. Absolvenților țin să le doresc să continuie să investigheze în permanență ceva nou, să depășească limitele pe care le-au atins la moment, să vorbească din ce în ce mai mult limba engleză, să posede instrumentele digitale. Trebuie să recunosc că acest program nu ar fi avut loc dacă nu ar fi avut parteneri excepționali.”
Aliona Crețu, Șefa Servicii Politici Demografice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a felicitat studenții seniori pentru efortul depus și interesul continuu pentru învățare: „Aduc felicitări absolvenților pentru faptul că au fost curajoși și perseverenți. Sunt un model pentru toți vârstnicii din Republica Moldova și îi inspiră pe mulți vârstnici să fie doritori nu numai de a învăța pe tot parcursul vieții, dar să fie dornici de a participa la cursurile care vor mai fi lansate în cadrul Universităților pentru Vârsta a Treia. Anul acesta este îmbucurător faptul că avem deja patru promoții de absolvenți ai Universității pentru Vârsta a Treaia. Vreau să felicit organizația „CASMED”, care este una dintre cele șase organizații câștigătoare în cadrul programului de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active și sănătoase. Cu suportul „CASMED”, vor fi organizate cursuri în cadrul Universității pentru Vârsta a Treia, pentru vârstnicii care nu au posibilitatea să se deplaseze în cadrul universităților de stat, dar se vor deplasa profesorii în patru localități din raionul Fălești. Ministerul va oferi suport și în continuare pentru crearea mai multor oportunități de învățare continuă și sperăm mult că acest suport va fi oferit organizațiilor, universităților mai mulți ani la rând.”
Și Lilia Buimestru, Consultantă Principală a Ministerului Educației și Cercetării a avut un cuvânt de felicitare pentru seniori: ,,Momentul festiv de astăzi ne îndeamnă să ne gândim la multe lucruri, la cei care au gândit proiectul, cei care s-au implicat, cei care au susținut, cei care au participat, toți cei care au depus efort, cei care au găzduit formarea seniorilor. Îi felicităm pe fiecare în parte. Le dorim să aibă împlinire personală, să poată realiza noi echipe ca să-i îndemne și pe alții să aplice la astfel de programe.”
Aliona Cristei, Analista Programe Populație și Dezvoltare la UNFPA Moldova, a reiterat angajamentul organizației în susținerea îmbătrânirii active și a învățării pe tot parcursul vieții: „Fondul ONU pentru Populație este o agenție ONU care susține Ministerul Muncii și Protecției Sociale în promovarea diverselor tipuri de programe pentru a încuraja vârstnicii să aibă o viață activă, o viață împlinită, să aibă acces la servicii sociale, la tehnologii digitale și la programe de învățare pe parcursul vieții. Ne bucurăm astăzi și suntem mândri că împreună cu partenerii noștri de la „CASMED” și de la „HelpAge”, 3000 de persoane vârstnice au beneficiat de diverse tipuri de servicii locale. Împreună cu partenerii de la Moldcell am donat telefoane, i-am instruit și astăzi ne bucurăm și de succese și în acest plan. Felicitări gazdei acestui eveniment pentru suportul în realizarea de succes a acestui program minunat. Universitatea Vârstei a Treia, care a venit de la o inițiativă și de la vizită de studiu în Republica Cehă, astăzi se realizează în Chișinău, Bălți și Cahul.”
Irina Strajescu, Directoarea Fundației Moldcell, partener important al inițiativei, a contribuit nu doar cu resurse, ci și cu un mesaj despre incluziune digitală: „Astăzi nu este vorba doar despre primirea diplomelor de absolvire, astăzi absolvenții demonstrează că mintea nu are termen de valabilitate, iar educația nu are vârsta. Fiecare absolvent e un model nu doar pentru ceilalți vârstnici din Republica Moldova. E un exemplu pentru toate celelalte generații.”
Natalia Postolachi, Directoarea Executivă AO „CASMED” a subliniat că promovarea îmbătrânirii active este o responsabilitate colectivă și a invitat toți partenerii să continue investiția în potențialul nevalorificat al vârstnicilor: „Vrem să felicităm seniorii pentru decizia pe care au luat-o. Cea mai importantă investiție este investiția în sine, în dezvoltarea personală. Totodată, îi felicităm că au fost printre cei norocoși, pentru că cunoaștem cât de multe aplicații au fost, iar ei au fost cei selectați ca să poată beneficia de oportunitatea de a învăța. Educația nu schimbă identitatea, dar ne ajută să scoatem în evidență valoarea a tot ceea ce avem mai bun din noi. Vreau să mulțumesc și universității, pentru că a sprijinit acest program destul de valoros pentru că noi cunoaștem din prima sursă cât de multre persoane în etate și-ar fi dorit să facă studii la universitate, însă așa au fost circumstanțele”.
Maria Liulca, una dintre absolventele Universității Vârstei a Treia din Bălți, a vorbit cu emoție despre experiența sa în cadrul programului: „A fost o poartă deschisă pentru seniori, o poartă pentru cunoștințe, socializare și pentru implicare. Modulele pe care le-am trecut, digitalizarea și limba engleză au fost de mare folos. Deși cunoșteam deja câte ceva, aici mi-am consolidat cunoștințele. Mi-am făcut prieteni noi, cunoștințe noi, mi-am făcut parcă o familie. Le propun la toți să nu dea mâinile în jos, să continuie învățarea pe parcursul vieții. Învățătura niciodată nu e de prisos.”
Printre absolvenții UV3 din Bălți se regăsesc și persoane cu deficiențe de auz și vorbire, dar și refugiați din Ucraina, pentru care participarea la acest program a însemnat mai mult decât dobândirea de cunoștințe – a fost un pas spre integrare, încredere și conexiune cu comunitatea.
Vlokh Andrii, refugiat din Ucraina, a subliniat importanța acestei oportunități educaționale: „A fost o experiență extrem de valoroasă și plăcută. Cunoștințele acumulate deja ne sunt utile în viața de zi cu zi. Însă dincolo de aspectul educațional, aici am făcut cunoștințe cu alte persoane de vârsta noastră, cu oameni foarte interesanți cu care împărtășim pasiuni comune. Am început să petrecem mult timp împreună chiar și în afara universității.”
Despre Universitatea Vârstei a Treia:
UV3 este un program lansat în Republica Moldova în 2023, după modelul de succes al Republicii Cehe. Este implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu UNFPA Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Fundația Moldcell, cu susținerea Agenției Cehe pentru Dezvoltare.
Până în present, Universitatea Vârstei a 3-a numără peste 240 de studenți seniori înmatriculați la Universitățile din Chișinău, Cahul și Bălți. În toamna anului 2024 a avut loc extinderea Universității Vârstei a Treia la nordul și sudul țării, activitate ce se include în una dintre cele 44 de acțiuni ale Programului Național de Îmbătrânire Activă și Sănătoasă 2023 – 2027 dezvoltat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA Moldova.
Programul își propune să extindă conceptul UV3 în cât mai multe regiuni ale țării, oferind vârstnicilor un cadru sigur și motivant de învățare, socializare și participare activă în comunitate.