O zi cu lucrătorul social CASMED în Gribova, Aliona Grozavu

În ajun de Paști, am petrecut o zi cu Aliona Grozavu, lucrător social în cadrul Centrului de Asistență Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED”, care activează în s. Gribova, r. Drochia. Este membră a echipei CASMED din decembrie 2017. Are în grija sa 20 de vârstnici și încă 10 pe lista de așteptare, ceea ce vorbește de calitatea serviciilor sale.

Aliona îi alintă cu tot felul de mâncăruri delicioase
În prima casă la care mergem, se găsesc doi beneficiari – doamna Ana C. și domnul Pavel. T. Ambii au rămas singuri la bătrânețe, copiii le locuiesc în alte localități, iar la vârstă tomnatică, au decis să-și trăiască restul zilelor alături unul de celălalt. Problemele de sănătate pe care vârsta le-a adus, i-au făcut să depindă de medicamente, iar pentru că le este greu să se deplaseze, Aliona e cea care le procură de la farmacie.

Eroina noastră intră în curte, ia căldările, aduce apă și lemne pentru foc, ca să ajungă pentru două zile. În ritm rapid agață perdele la geamuri. Data trecută le-a spălat și le-a călcat, iar azi trebuie doar să le pună. Nenea Pavel îmi povestește că Aliona îi alintă cu tot felul de mâncăruri delicioase, plăcinte, rulade cu carne. Aliona, zâmbind, îmi spune că nenea Pavel îi pune note după ce gustă din bucate, ca ea să se perfecționeze.

im2Pe drum spre celălalt beneficiar, Aliona îmi explică că vârstnicii din grija sa îi încredințează în fiecare lună să achite plățile comunale și să le aducă acasă pensiile, compensațiile și alte plăți sociale de care beneficiază.

Planifică lucrul astfel, încât să acopere necesitățile bătrânilor până la următoarea vizită
Găsim legată poarta următoarei beneficiare, mătușa Nina. „Încă nu a fost nimeni pe aici azi” –îmi explică Aliona. Mătușa Nina iese în prag în două bastoane, să ne întâmpine. Îi dă sarcini Alionei, ia în primire produsele pe care le-a comandat, și îi dă lista nouă de produse pentru data viitoare. Ieșim în curte, Aliona aduce din alt capăt al ogrăzii lemne, mari și mai mici, pentru ca bătrâna să aprindă focul mai ușor.

im3De obicei, un vârstnic beneficiază, de obicei, de 2 vizite pe săptămână efectuate de lucrătorul social CASMED. În cazuri mai dificile, când beneficiarii nu pot gospodări deloc, Aliona merge și mai des pe la casele lor. Își planifică lucrul astfel, încât să acopere necesitățile lor până la următoarea vizită. „Aduc apă pentru păsări pentru câteva zile: mătușa Nina se deplasează foarte greu, dar are grijă de ele. Majoritatea beneficiarilor nu au apeduct, și trebuie să le aduc apă de la fântână. Cu lemnele fac la fel – aduc pentru câteva zile. În noiembrie șopronul era plin cu lemne. Acum au rămas câteva. Lungă a mai fost iarna. Noroc că se termină”.

Mătușa Nina: „Copii am, dar sunt departe, soțul a decedat mai mult de jumătate de an în urma, iar eu am rămas singurică. Mare noroc am de Aliona. Data trecută mi-a scuturat toate țolurile, le-a spălat – pregătim casa de Paști. Azi le-a înșirat, a pus alte țoluri deasupra – ca să rămână curate pentru sărbătoare. Perdelele tot ea le spală, le pune. Eu nu pot, iar ea, face de toate, să-i dea Domnul sănătate!”im4

Dar în primul rând, mulțumesc că îmi deschide ușa…
Următoarea pe listă este mătușa Evghenia. „Pe ea o pieptăn, îi spăl părul, îl împletesc. Dăunăzi și-a lovit capul și din cauza durerii, a refuzat să o pieptăn. Am pus doar mâna pe capul ei și mi-a zis să o las așa, că parcă îi trece.”

O săptămână mai înainte, împreună cu mătușa Evghenia și alte 3 beneficiare au fost la biserică și au luat împărtășania. Aliona ne explică că se îngrijorează că, la vârsta lor, poate să le fie rău în biserică, și mai bine să le fie alături. Mai aflăm că mătușa Evghenia deseori nici nu se așează să mănânce până nu vine Aliona – atât de mult s-a atașat de ea.
im5
Mătușa Lidia, în vârstă de 88 ani: „Eu sunt străină, nu am rude în sat. Am copii, nepoți și strănepoți. Dar ei au problemele lor. Aliona mă ajută: îmi aduce lemne și apă, a văruit soba, mi-a adus cartofi din beci, să le rup colții. Săptămâna viitoare o să îi punem în pământ. Dar în primul rând, mulțumesc că îmi deschide ușa…”

La următoarea beneficiară, Aliona a intrat de una singură. Doamna Axenia poartă stimulator cardiac, iar Aliona se îngrijorează să nu se emoționeze prea tare din cauza oaspeților.

„Iute ca un fulger!”
Ana B., beneficiară a Alionei, i-a fost învățătoare. „A fost o elevă exemplară, apoi a devenit o mamă exemplară, care a educat doi copii minunați. Provine dintr-o familie de oameni cumsecade. Tăticul ei mi-a fost coleg de clasă – cel mai bun la matematică. Pe linia maternă, tot așa – toate rudele îs de treabă. Mă ajută în tot de ce am nevoie. Face curățenie, scoate calcarul de pe vase, spală rufele – e harnică și are un tempou de lucru alert. Chiar sunt fericită în zilele când Aliona vine la mine.”

Ultima vizită programată a fost la doamna Maria B. „Iute ca un fulger” – așa a caracterizat-o mătușa Maria pe Aliona. „E ca copilul meu. E aici, aproape. Și vine de fiecare dată cînd trebuie, chiar și noaptea. Atunci când am aflat de serviciile sociale de îngrijire la domiciliu la noi în sat – am plâns. Pentru că nimeni, niciodată nu m-a ajutat și mi-am ridicat singură copiii. Acum am ajutor și mi-e mult mai ușor!”

im6

Inna Stoian, Coordonator al Departamentului Medico-Social CASMED: „Instrumentele de care dispunem ne arată că gradul de satisfacere și implicare a beneficiarilor Alionei este înalt, iar faptul că dânsa are 20 de beneficiari deserviți și există o listă de așteptare, demonstrează calitatea înaltă a serviciilor pe care le prestează”.

Cu așteptările complet satisfăcute, am încheiat ziua. Beneficiarii s-au întrecut în a ne spune laude și a-și exprima recunoștința pentru munca Alionei. Spălatul și călcatul rufelor, curațatul zăpezii, aducerea apei și lemnelor, curățenia în casă, cumpăratul medicamentelor și produselor alimentare – sunt doar câteva din serviciile pe care Aliona le asigură zilnic pentru persoanele în etate din Gribova. Dar cel mai mult, bătrânii cu care am vorbit, s-au arătat recunoscători pentru comunicarea cu Aliona și vorba bună pe care ea o aduce în casele lor. Ei sunt liniștiți că cel puțin de două ori pe săptămână are cine să le deschidă ușa, să-i vadă ce mai fac…

Asociația Obștească Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” este o organizaţie nonguvernamentală, independentă, non-profit, care a fost înregistrată în decembrie 2010 din dorinţa de a sprijini persoanele în etate și persoanele defavorizate prin dezvoltarea și implementarea de proiecte sociale, educative şi de sănătate. Asistența medico-socială la domiciliu pentru persoanele în vârstă este cel mai important aspect al organizației, încercând să satisfacă o gamă cât mai largă de nevoi, de la integrare socială, recuperare și reabilitare până la asistenţa în faze terminale ale bolii. De la începutul anului 2017, peste 2200 vârstnici din 13 raioane de Nord și mun. Bălți au beneficiat de serviciile socio-medicale de îngrijire la domiciliu CASMED.

Centrul de Asistență Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED”
Str. Mircea cel Bătrîn, 81, of. 51, mun. Bălți
Tel.: (0 231) 2 76 74

casmed