Invitație la parteneriat media – Bunica & Bunelul Fest 2019

Asociația Obștească „CASMED” din mun. Bălți invită organizațiile media de a fi parteneri ai evenimentului „Bunica & Bunelul Fest 2019”, care va avea loc la 8 septembrie curent.

 

Bunica & Bunelul Fest este un eveniment cultural, organizat al treilea an consecutiv, care vine să promoveze comunicarea între generații și integrarea socială a vârstnicilor în viața comunității. La festival sunt așteptați peste 700 participanți din zona de nord, dar și din alte regiuni ale țării.

 

În acest an, Bunica & Bunelul Fest vine cu un program divers ce va include activități pentru toate categoriile de vârstă:  program artistic, concursuri, ateliere de creație, workshop-uri, expoziții, program de animație pentru copii, zonă de sănătate și, cel mai important aspect – ocazia de a petrece timpul împreună cu bunicii noștri care vor împărtăși din experiența lor de viață celor prezenți.

 

Detalii despre edițiile anterioare ale festivalului le puteți vedea AICI și AICI.

 

Pentru ca logo-ul redacției/companiei media să fie inclus pe materialele de promovare, rugăm să ne  informați despre interesul Dumneavoastră de a deveni parteneri, printr-un mesaj expediat la adresa: bunicafest@gmail.com până la 20 august curent

 

Pentru mai multe informații, o puteți contacta pe Angela Tabarcea, Coordonator de proiect (079 755 597).