Comunități Prietenoase Vârstei – Training în Colectare de Fonduri și Comunicare

14 localități din raioanele Rezina, Șoldănești și Sângerei și-au declarat intenția de a avea o atitudine responsabilă față de persoanele în etate prin dezvoltarea unor strategii de „Comunitate Prietenoasă Vârstnicilor”, care ulterior vor fi integrate în strategiile de dezvoltare a localităţilor vizate.

 

Monitorizarea implementării procesului de integrare a componentei „Comunitate Prietenoasă Vârstnicilor” a intrat în sarcina Comitetelor Coordonatoare, create în fiecare din aceste localități. Membri ai Comitetelor sunt reprezentanți ai celor mai importante instituții din localitate, dar și lideri neformali din comunități.

 

În acest context, în suportul comunităților pentru a-și îndeplini misiunea, Centrul de Asistență Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” a organizat pentru membrii Comitetelor Coordonatoare o instruire cu genericul „Colectare de Fonduri și Comunicare”.

 

Participanții la instruire au discutat despre cele mai eficiente instrumente de comunicare la nivel de localitate, specificul promovării prin intermediul rețelelor de socializare și au aflat despre cele mai importante recomandări în materie de creare a conținutului.

 

Împreună cu trainerul Victoria Matveev, participanții au abordat problemele care pot servi ca punct de pornire al unei campanii de colectare de fonduri, specificul unei strategii de colectare, etapele unui proces de fundraising, dar și alte subiecte importante legate de identificare resurselor în comunitate. Cererea de finanțare, scrisoarea de intenție, maratonul telefonic și evenimentele speciale, au fost doar câteva dintre metodele discutate în cadrul instruirii pentru colectarea de resurse.

 

Evenimentul a avut loc la 27 și 28 iunie curent, în contextul proiectului „Îmbătrânire și Sănătate”, implementat de către CASMED în parteneriat cu HelpAge International şi susținut financiar de către Crucea Roșie din Elveția.