Anunț important pentru autoritățile publice locale din raionul Edineț

Asociația Obștească „CASMED” relansează concursul de selectare a localităților din raionul Edineț care vor implementa conceptul de „Comunitate Prietenoasă Vârstei”.

Conceptul de Comunitate Prietenoasă Vârstei a fost elaborat de către Organizația Mondială a Sănătății în anul 2006 și promovează incluziunea și contribuția persoanelor în etate la viața comunității.

 

În cadrul concursului vor fi selectate 5 localități care vor beneficia de suport în identificarea problemelor locale cu care se confruntă vârstnicii, elaborarea planurilor de acțiuni și implementarea inițiativelor prietenoase vârstei menite să ajute comunitățile să răspundă nevoilor legate de îmbătrânire.

 

Cine poate aplica?

Primăriile din raionul Edineț.

 

Criterii de selectare

  • Angajament față de implementarea conceptului de Comunitate prietenoasă vârstei;
  • Interes de a dezvolta, susține și realiza inițiative locale prietenoase vârstei;
  • Disponibilitate de a aloca resurse (materiale, financiare, umane, etc) pentru implementarea conceptului;
  • Interes de a sprijini crearea și funcționarea grupurilor de inițiativă locală formate preponderent din vârstnici.

 

Dosarul de participare la concurs va include următoarele documente:

  • Cererea de participare, cu semnătura și ștampila aplicantului;
  • Lista persoanelor delegate în calitate de membri în Comitetul Coordonator, aprobată prin dispoziția primarului;
  • Scrisoarea de intenție.

 

Pentru mai multe detalii consultați Regulament concurs_Comunitate-prietenoasă-vârstei_Edineț.

 

Localitățile interesate vor expedia dosarul de participare la adresa de e-mail: casmed.comunitate.prietenoasa@gmail.com până pe data de 3 iulie 2020, ora 17.00. Nu vor fi acceptate dosarele care vor fi depuse după expirarea termenului.

 

Pentru orice întrebări sau informație adițională cu privire la procesul de aplicare, vă rugăm să ne contactați.

Persoana de contact: Nina Bândiu, coordonator de proiect, 062171117, email: casmed.comunitate.prietenoasa@gmail.com.

 

Concursul este organizat în contextul proiectului „Îmbătrânire și Sănătate”, implementat de către AO „CASMED” în parteneriat cu Consiliul Raional Edineț, cu susținerea financiară a Crucii Roșii din Elveția.