Asociația Obștească Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu “CASMED” este o organizaţie nonguvernamentală, independentă, non-profit, care a fost înregistrată în decembrie 2010 din dorinţa de a sprijini persoanele în etate și persoanele defavorizate prin dezvoltarea și implementarea de proiecte sociale, educative şi de sănătate. MISIUNE: Îmbunătățirea sănătății și bunăstării pentru diferite categorii de beneficiari prin sporirea accesului la servicii de calitate și promovarea dezvoltării comunitare. VIZIUNE: O comunitate activă și sănătoasă, cu acces egal la servicii de calitate. AO ”CASMED” se doreşte a fi un centru de excelentă pentru profesionişti din domeniul îngrijirilor comunitare.
VALORILE: Demnitate CASMED respectă drepturile şi demnitatea umană. Interacționează cu beneficiarii într-un mod personalizat și direct. Serviciile CASMED sunt concepute în aşa fel încât să nu creeze dependenţă. Responsabilitate CASMED este responsabil față de sine însuși și față de toți beneficiarii serviciilor sale. De asemenea, promovează dezvoltarea responsabilității angajaților față de ei înșiși. Respect CASMED recunoaște valoarea fiecărei persoane. Manifestă respect și oferă șanse egale fiecărui beneficiar indiferent de cultură, religie, etnie, orientare sexuală, vârstă, gen, dizabilități. Calitate CASMED dezvoltă servicii de calitate conform standardelor de calitate. Adaptează serviciile la nevoile și particularitățile beneficiarului. Aplică măsuri de îmbunătățire continuă a calității serviciilor. Etica profesională CASMED respectă codul profesional de etică, interacționează cu beneficiarii săi într-o manieră onestă, recunoscând și protejând confidențialitatea informațiilor. Echitate CASMED oferă şanse egale atât echipei sale, cât şi asistaţilor organizației, perseverând în crearea unui echilibru sănătos. Asigură dreptul de a alege. Voluntariat CASMED consideră voluntarii drept resursă valoroasă care ajută Asociaţia să-şi atingă mai eficient şi mai eficace misiunea. Parteneriat CASMED abordează holistică problemele beneficiarilor, într-un cadru de parteneriat public – privat. Asociaţia iniţiază parteneriate cu diverși actori comunitari pentru dezvoltarea serviciilor în comunitate. GRUPUL ȚINTĂ ȘI BENEFICIARI: • Persoane în etate; • Persoane adulte cu dizabilități; • Actori comunitari – profesionişti din domeniul serviciilor sociale și medicale, autorităţi publice, ONG-uri, şcoli şi grădiniţe, reprezentanţi mass-media; • Membri ai comunității. ARIA DE ACTIVITATE: Asociația Obștească ,,CASMED” îşi desfășoară activitatea în mun. Bălți și în peste 35 de comunităţi din raioanele Râșcani, Făleşti, Sângerei, Florești, Drochia, Rezina, Șoldănești, Soroca, Telenești, Edineț și Glodeni. DOMENIILE DE ACTIVITATE: Asistența medico-socială la domiciliu pentru persoanele în vârstă este cel mai important aspect al organizației, încercând să satisfacă o gamă cât mai largă de nevoi, de la integrare socială, recuperare și reabilitare până la asistenţa în faze terminale ale bolii. Obiectivul principal fiind evitarea şi/sau depăşirea unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate, păstrare a autonomiei, prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale a persoanelor vîrstnice. O altă direcție de activitate a asociației este sprijinirea dezvoltării organizațiilor neguvernamentale, prestatoare de servicii sociale de îngrijiri la domiciliu, prin oferirea serviciilor de informare, consultanţă şi instruire, granturi şi asistenţă tehnică. De asemenea AO ”CASMED” cooperează cu autoritățile publice locale pe principii de parteneriat, acordând sprijin și asistență comunităților care doresc să devină prietenoase vârstnicilor. Pentru următorii 4 ani, AO ”CASMED” și-a trasat următoarele obiective: • Dezvoltarea sectorului de îngrijiri medico-sociale la domiciliu; • Promovarea conceptului de comunitate prietenoasă vârstei; • Promovarea conceptului de îmbătrânire activă; • Consolidarea capacităţilor instituţionale ale organizațiilor neguvernamentale; • Dezvoltarea de afaceri sociale.