Campanii

Campania socială „Din suflet pentru bunici” este organizată  în perioada decembrie-ianuarie, cu scopul de a aduce lumină şi speranţă în casa vîrstnicilor cu o situație financiară precară  în preajma sărbătorilor de iarnă, totodată vine să atragă atenția comunității la nevoia de ajutor, de grijă și de o vorbă caldă, de care cei mai mulți vârstnici duc lipsă. Voluntarii colectează paste făinoase, ulei, hrișcă, orez, zahăr, conserve, dulciuri, legume și produse de igienă, care ulterior sunt împachetate și distribuite vîrstnicilor.

Campania “Plus de Sănătate” este organizată  la 1 octombrie, în mun. Bălți și urmărește  să informeze publicul în legatură cu riscurile pe care le reprezintă bolile  cronice netransmisibile (bolile cardiovasculare, diabetul și obezitatea, bolile pulmonare, cancerul), care  alcătuiesc topul principalelor cauze de mortalitate din lume. Conform statisticilor OMS, la nivel global, aproximativ 36 de milioane de oameni mor anual din cauza bolilor cronice netransmisibile.