Bălți, 4 septembrie 2026: Cântece, dansuri, povești ale cuplurilor care au petrecut împreună zeci de ani, fotografii, lucrări handmade, rețete de familie și obiceiuri pentru o viață activă – toate ajung, în această perioadă, în mediul online. Etapa online a Festivalului „Bunica și Bunelul Fest” 2026 este în plină desfășurare și aduce în atenția publicului talentul, energia și poveștile seniorilor din Republica Moldova și din România. Până pe 14 septembrie, publicul îi poate descoperi, le poate urmări prestațiile și își poate susține favoriții prin like-uri și distribuiri.
Peste 500 de persoane s-au înscris la ediția din acest an, fie individual, fie în cupluri sau în grupuri. Participanții vin din zeci de localități din Republica Moldova, iar festivalul trece, și în acest an, dincolo de Prut, aducând alături și seniori din România.
„Bunica și Bunelul Fest” este un eveniment cultural-artistic dedicat persoanelor vârstnice, creat pentru a le oferi un spațiu de exprimare, interacțiune și participare activă la viața comunitară și culturală. Festivalul promovează îmbătrânirea activă, dialogul dintre generații, precum și valorificarea tradițiilor și patrimoniului cultural local.
Festivalul are un format hibrid, care combină participarea online cu întâlnirea față în față, la Bălți. În prima etapă, participanții prezintă materialele pregătite pentru cele șapte probe ale festivalului, de la cântec și dans până la fotografie, creații handmade, rețete de familie și obiceiuri pentru o viață activă. Trei dintre aceste probe au caracter competitiv, iar celelalte patru sunt dedicate prezentării creațiilor, experiențelor și preocupărilor seniorilor.
Primul concurs, „Miss & Mister Bunica și Bunelul: seniori care inspiră”, aduce în fața publicului 13 cupluri din Republica Moldova și România, fiecare cu cel puțin 45 de ani de viață împreună. În videoclipurile lor, participanții își spun povestea, vorbesc despre ceea ce i-a ținut alături de-a lungul anilor, împărtășesc sfaturi generațiilor tinere și prezintă câte un moment creativ în doi. Dincolo de competiție, concursul adună povești despre relații care au trecut testul timpului și despre felul în care dragostea, respectul și sprijinul reciproc se construiesc de-a lungul deceniilor. Cele 13 povești pot fi urmărite pe Facebook și pe YouTube.
La concursul „Pe aripile dansului: bucurie, mișcare și comunitate” s-au înscris 19 grupuri de seniori din nordul și centrul Republicii Moldova, precum și din două localități din România. Participanții au pregătit dansuri populare, valsuri, dansuri moderne și alte momente prin care își pun în valoare energia, expresivitatea și bucuria de a dansa împreună. Cele 19 prestații pot fi urmărite aici și aici.
Cel de-al treilea concurs, „Așa ne cântă inima: voci care unesc generații”, a adunat 26 de interpretări, susținute individual, în perechi sau în grupuri. Participanții au ales cântece populare, romanțe, melodii vechi, creații proprii și piese din folclorul local, aducând în concurs voci și repertorii din diferite comunități. Interpretările pot fi urmărite pe Facebook și pe YouTube.
În cazul celor trei concursuri, votul publicului și evaluarea juriului au o pondere egală în stabilirea rezultatelor. Evaluarea juriului reprezintă 50% din punctajul final, iar celelalte 50% sunt determinate de votul publicului în etapa online.
Publicul își poate susține favoriții în perioada 29 august – 14 septembrie 2026, direct pe pagina de Facebook și YouTube. Fiecare like acordat postării originale și fiecare distribuire publică sunt luate în calcul la stabilirea votului online.
Pe lângă cele trei concursuri, festivalul include și patru expoziții și activități tematice: „Viață cu demnitate: frumusețea vârstei de argint”, „Ce pot face mâinile dibace”, „Gustul copilăriei” și „Formula sănătății”. Aceste probe nu presupun clasament sau desemnarea unor câștigători. Participanții își prezintă fotografiile, lucrările handmade, rețetele de familie și obiceiurile pentru o viață activă, iar materialele sunt promovate pe paginile online ale festivalului.
După încheierea etapei online și anunțarea finaliștilor, festivalul va continua pe 20 septembrie, în fața IP „Palatul Municipal de Cultură” din Bălți. Evenimentul va reuni finalele concursurilor, momente artistice, expoziții tematice, ateliere creative, activități intergeneraționale și o zonă dedicată sănătății și stării de bine. Finaliștii vor urca pe scenă, iar participanții vor primi diplome, trofee și premii.
