Seniorii din Moldova adoptă o Rezoluție națională pentru consolidarea drepturilor și participării persoanelor vârstnice

0-02-05-2212d25750940989ea92f0ce2ae8235ed5a85e47dcae417bae00377f650516ba_315158b0b0afb68

La 26 februarie 2026, în cadrul Forumului Civic Național al Seniorilor, desfășurat la Bălți, reprezentanții persoanelor vârstnice din mai multe regiuni ale Republicii Moldova au adoptat Rezoluția Seniorilor 2026, un document care reflectă principalele probleme și priorități ale seniorilor și propune soluții pentru consolidarea politicilor publice dedicate persoanelor vârstnice.

Forumul, la care au participat peste 140 de persoane – seniori activi, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai societății civile și ai instituțiilor publice – a constituit un spațiu de dialog și consultare privind implicarea persoanelor vârstnice în procesele decizionale. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea participării vârstnicilor din Moldova în procesul decizional”, finanțat de Uniunea Europeană, parte a proiectului INSPIRĂ Moldova.

Rezoluția adoptată este rezultatul unui proces participativ desfășurat în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, care a inclus 10 mese rotunde consultative organizate în diferite raioane ale țării și un chestionar aplicat pe întreg teritoriu al Republicii Moldova.

În cadrul consultărilor au fost identificate principalele provocări legate de accesul la servicii sociale și medicale, nivelul pensiilor, îngrijirea persoanelor vârstnice, infrastructură adaptată vârstei și participarea civică a seniorilor. În paralel, procesul de consultare a inclus și un chestionar online, diseminat prin intermediul Rețelei Seniorilor Activi din Moldova, al paginilor de social media ale organizațiilor partenere, inclusiv CASMED, precum și prin distribuire directă în comunități. În total, 632 de respondenți din 41 de comunități au participat la acest exercițiu de consultare, dintre care 70% femei și 30% bărbați. Acest chestionar a constituit un instrument important de consultare pentru persoanele vârstnice, oferindu-le posibilitatea de a-și face auzită vocea în fața autorităților publice centrale și locale.

Documentul conține recomandări adresate Parlamentului, Guvernului, ministerelor de resort și autorităților publice locale, privind îmbunătățirea cadrului normativ și instituțional pentru protecția și incluziunea persoanelor vârstnice, dezvoltarea serviciilor comunitare, extinderea sistemului de îngrijire de lungă durată și crearea unor mecanisme clare prin care seniorii să fie consultați și implicați în procesele decizionale.

Rezoluția va fi transmisă autorităților publice centrale și locale, cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice și de a încuraja integrarea recomandărilor acestora în politicile și programele publice. Documentul reprezintă totodată un instrument de dialog civic și de advocacy, prin care seniorii își exprimă dorința de a fi recunoscuți nu doar ca beneficiari ai serviciilor sociale, ci și ca parteneri activi în dezvoltarea comunităților și în procesul decizional.

Pentru mai multe informații:

📞 +373 69 56 02 59
 ✉️office@casmed.md
 🌐 www.casmed.md

Această acțiune este realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului INSPIRĂ Moldova. Conținutul acesteia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea participării vârstnicilor din Moldova în procesul decizional”, implementat de AO CASMED în parteneriat cu Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova (RSAM) și nu reflectă în mod necesar viziunea Uniunii Europene.

Share this post:

Vă poate interesa:

Obține o consultație

Completați formularul cu datele dvs. personale

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Expediind cererea, sunteți de acord automat cu politica de confidențialitate.