Cum ajuți o persoană să se ridice din pat fără să-i provoci durere? Cum o întorci pentru a-i face igienă? Cum o transferi în scaunul cu rotile și, în același timp, îți protejezi propriul spate? Sunt situații cu care se confruntă cei care îngrijesc o persoană dependentă de ajutor și pentru care experiența sau intuiția nu sunt întotdeauna suficiente. Pentru 49 de persoane, un curs de trei zile dedicat îngrijirii persoanelor dependente de ajutor a fost ocazia de a învăța, dar mai ales de a exersa, cum poate fi oferit acest sprijin corect și în siguranță.

La curs au participat 22 de refugiați din Ucraina și 27 de localnici – persoane care îngrijesc membri ai familiei, dar și asistenți personali de la ATAS Centru și ATAS Nord . Unii aveau deja experiență în îngrijire, alții aveau nevoie să învețe tehnici corecte și sigure. Pentru refugiați, aceste deprinderi pot însemna, pe lângă sprijinul oferit celor apropiați, și o posibilitate de integrare profesională în Republica Moldova. 

Olga Movchan, originară din orașul Cerkasî, Ucraina, știe din propria experiență ce presupune îngrijirea de zi cu zi. În familia sa, trei persoane au nevoie de sprijin. 

„Acasă am grijă de mama mea bolnavă, care stă la pat, de tata și de soacra mea, care se deplasează greu”, povestește ea.

Tocmai de aceea, pentru Olga, unele dintre cele mai utile subiecte au fost „tehnicile de mobilizare și transfer în siguranță” și „prevenirea escarelor”. Sunt lucruri concrete, de care are nevoie atunci când ajută o persoană să-și schimbe poziția, să se ridice sau când îngrijește pe cineva care petrece mult timp la pat.

De aici a pornit și programul cursului. În prima parte, participanții au discutat despre nevoile persoanei dependente de ajutor, igiena corporală, îngrijirea pielii, prevenirea escarelor și susținerea autonomiei. Au urmat comunicarea, grija față de propriile resurse și, în partea practică, tehnicile de mobilizare, poziționare și transfer.

Pentru unii participanți, au fost deprinderi complet noi. Pentru alții, cursul a fost ocazia să verifice dacă lucrurile pe care le făceau deja erau și corecte.

Lidia Fadeeva, refugiată din Ucraina, spune simplu că, înainte de curs, se baza mult pe propria experiență.

„Până atunci făceam multe lucruri mai mult din intuiție. La curs mi-am dat seama că unele nu le făceam chiar corect. Cunoștințele pe care le-am primit aici o să-mi fie de folos și în viață, și în muncă.”

Pentru cineva care îngrijește deja o persoană, a învăța nu înseamnă neapărat să pornească de la zero. Uneori înseamnă să înțeleagă de ce o anumită mișcare trebuie făcută într-un fel, cum poate evita o poziție greșită sau cum poate ajuta persoana fără să se suprasolicite.

În timpul instruirii, participanții au exersat cum să ajute o persoană să se ridice din pat sau de pe scaun, cum să realizeze transferul dintre pat și scaunul cu rotile și cum să ofere sprijin în timpul deplasării. Au lucrat și asupra poziției propriului corp și a modului în care poate fi folosită mișcarea pentru a reduce efortul fizic.

Pentru Liubov Cozlan, originară din Ucraina, faptul că explicațiile au fost urmate de exerciții a fost unul dintre lucrurile pe care le-a apreciat.

„Am vrut să aflu ceva nou, care să-mi fie de folos mai departe. Mi-a plăcut că am avut și practică, nu doar explicații.”

Unele tehnici au fost exersate pe rând, participanții schimbând rolurile. Astfel, au putut observa manevra atât din perspectiva celui care oferă ajutor, cât și din cea a persoanei care îl primește.

Elena Cipricova., originară din Kiev și stabilită în prezent la Chișinău, a trecut prin ambele roluri. Pentru ea, dorința de a învăța are și o motivație personală.

„Am o mătușă de 96 de ani și o mai ajut. Ea încă merge, dar genunchii nu o mai ajută și pentru mine este important să știu cum să procedez mai departe.”

Elena se gândește la perioada în care mătușa sa ar putea avea nevoie de mai mult sprijin decât în prezent. De aceea, a urmărit cu atenție inclusiv lucrurile care țin de îngrijirea unei persoane la pat.

„Am văzut cum profesioniștii întorc corect în pat o persoană pentru a-i face igiena. Am văzut și cum trebuie să comunici cu persoana bolnavă.”

Apoi a încercat chiar ea.

„Am fost și eu «model» la exerciții, după care am schimbat rolurile și am încercat să le întorc pe colege.”

Pentru câteva minute, Elena a fost cea care primea ajutorul. Apoi a trecut de cealaltă parte și a repetat tehnica. Pentru ea, experiența cursului se leagă de ceea ce ar putea avea nevoie în familie, dar nu numai.

„Mă gândesc că, pe viitor, aceasta ar putea deveni și o profesie suplimentară pentru mine.”

Oxana Vasilieva, o altă refugiată din Ucraina, a venit la curs cu un alt punct de plecare. Este medic genetician și, în activitatea sa, a interacționat frecvent cu persoane cu patologii ereditare și cu dizabilități.

„Sunt medic genetician și am lucrat cu persoane cu dizabilități. Dar sunt deprinderi practice pe care la universitatea de medicină nu le înveți. Tocmai asta căutam la acest curs.”

Cunoștințele medicale și îngrijirea cotidiană nu presupun întotdeauna aceleași deprinderi. Să știi cum să ajuți o persoană să se ridice, cum să o repoziționezi sau cum să o sprijini în timpul mersului presupune exercițiu. De aceea, partea practică a cursului a inclus și principii de biomecanică și ergonomie, pentru ca participanții să învețe cum să folosească poziția și greutatea propriului corp fără să se suprasolicite.

Dar îngrijirea nu înseamnă doar mișcare, igienă sau transfer. Contează și felul în care vorbești cu persoana pe care o ajuți, cum o asculți și cum îi explici ceea ce urmează să faci. „Este important să știi cum să comunici”, spune Oxana.

Pentru Ana Condratenco, refugiată din Ucraina, comunicarea a fost unul dintre motivele pentru care a ales să participe.

„În activitatea mea interacționez cu multe persoane cu dizabilități. Este foarte important să știi cum să interacționezi și să comunici corect cu persoane aflate într-o situație vulnerabilă.”

În cadrul instruirii, participanții au discutat despre comunicarea verbală și nonverbală, ascultarea activă și limbajul empatic, dar și despre situațiile dificile care pot apărea în relația cu persoana îngrijită sau cu familia acesteia.

Ana spune că a găsit utile atât aceste discuții, cât și partea practică.

„Am aflat multe lucruri utile despre îngrijirea persoanelor care se mișcă greu, despre mobilizare și transfer. Mi-a fost foarte utilă și partea despre cum să ne păstrăm propriile forțe și echilibrul emoțional, ca să nu ajungem la epuizare.”

Este o latură a îngrijirii care poate rămâne ușor pe plan secund. Atunci când atenția este îndreptată zilnic spre nevoile altei persoane, propriile semne de oboseală pot fi ignorate. În cadrul cursului, participanții au discutat despre cum pot recunoaște epuizarea, cum pot gestiona stresul și ce pot face pentru a-și păstra resursele fizice și emoționale.

„Pentru mine a fost important că am vorbit și despre noi, cei care oferim ajutor”, spune Ana.

Experiențele acestor doamne sunt doar câteva dintre cele ale celor 49 de persoane care au participat la curs. Unii au venit cu situații concrete de acasă, alții cu experiență acumulată în activitatea de asistent personal sau în alte domenii, iar alții cu dorința de a învăța deprinderi pe care le-ar putea folosi pe viitor.

Această intervenție este susținută prin intermediul Fondului Tematic Umanitar al UNFPA și prin intermediul proiectului „Creșterea rezilienței și excelenței femeilor prin oportunități de angajare incluzive și prietenoase familiei”, implementat de UNFPA și UN Women, cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).