Pentru mulți copii refugiați, frica nu rămâne în urmă atunci când familia trece granița. Ea poate continua să apară în gesturi mici, în somn neliniștit, în teama de zgomote puternice, în nevoia de a sta mereu aproape de mamă sau în reacții pe care adulții nu le înțeleg imediat.

Aceasta este povestea unui copil de 5 ani, refugiat din Ucraina, care a ajuns în Republica Moldova împreună cu familia sa. Din primele zile de viață, copilul a trăit într-un mediu marcat de război, alarme, explozii și incertitudine. La vârsta la care copiii au nevoie de rutină, liniște și sentimentul că sunt protejați, el a crescut într-o stare de alertă aproape permanentă.

Plecarea din zona de pericol a însemnat salvarea familiei. Dar siguranța unui loc nou nu șterge imediat frica trăită. Experiențele dificile au continuat să influențeze comportamentul copilului și felul în care acesta se raporta la oamenii din jur.

După sosirea în Moldova, familia a observat că băiatul avea reacții puternice de furie și agresivitate. Acestea apăreau atât în relația cu membrii familiei, cât și în contactul cu alte persoane. Cel mai des, reacțiile erau îndreptate spre mamă, persoana de care copilul fusese cel mai atașat în perioada de pericol.

Privite din exterior, astfel de comportamente pot părea greu de acceptat. Dar în spatele lor nu era răutate. Era frică. Era tensiune acumulată. Era felul în care un copil mic, care nu putea pune în cuvinte tot ce a trăit, încerca să exprime ceea ce simțea.

Și mama trecuse printr-o perioadă grea. În timpul războiului, a încercat să-și protejeze copilul în fiecare moment. Această grijă continuă, firească într-un context de pericol, a făcut despărțirea de copil foarte dificilă. Amândoi aveau nevoie să învețe, treptat, că locul în care se află acum poate fi sigur.

Familia a cerut sprijin cu un obiectiv foarte concret: copilul să poată merge la grădiniță, să interacționeze cu alți copii și adulți și să nu mai răspundă agresiv atunci când se simte speriat, frustrat sau copleșit.

Un spațiu sigur, construit pas cu pas

Procesul de sprijin psihologic a început în iarna anului 2025. Ședințele au avut loc o dată pe săptămână, individual, într-un ritm adaptat vârstei copilului și stării emoționale a acestuia.

În lucrul cu un copil mic afectat de experiențe traumatice, graba nu ajută. Primul pas nu este să-i ceri să explice ce simte. De multe ori, copilul nu are încă suficiente cuvinte pentru asta. Primul pas este să-i oferi un spațiu sigur și previzibil, în care să simtă că nu este judecat și că emoțiile lui pot fi exprimate fără teamă.

Psihologul a folosit metode potrivite vârstei: joc, desen, colorat și modelaj cu plastilină. Pentru un adult, acestea pot părea activități simple. Pentru un copil care a trăit mult timp în frică, ele pot deveni o cale de a recăpăta controlul, de a se liniști și de a-și exprima ceea ce nu poate spune direct.

Modelajul cu plastilină l-a ajutat să lucreze cu un material moale, ușor de controlat. Prin această activitate, copilul a putut descărca o parte din tensiunea acumulată și a exersat, într-un mod sigur, sentimentul că poate construi, modifica și controla ceva din jurul său.

Coloratul a adus structură și calm. Contururile, limitele clare și repetarea unei activități previzibile l-au ajutat să se concentreze mai bine și să-și regleze treptat emoțiile.

Desenul a oferit un spațiu în care copilul a putut exprima stări, frici și imagini interioare greu de pus în cuvinte. Pentru psiholog, aceste exprimări au fost importante pentru a înțelege mai bine lumea emoțională a copilului și pentru a adapta sprijinul oferit.

Jocul ca drum spre liniște

O parte importantă a intervenției au fost jocurile de mișcare. Copiii care au trăit mult timp în frică pot rămâne cu o stare interioară de alertă. Corpul reacționează ca și cum pericolul ar fi încă aproape. Uneori, această tensiune se vede prin agitație, izbucniri sau reacții fizice față de cei din jur.

Prin jocuri dinamice, copilul a învățat să descarce această energie într-un mod sigur și ghidat. Mișcarea, regulile simple și activitățile structurate l-au ajutat să fie activ, fără să rănească pe nimeni. Treptat, energia care înainte se transforma în reacții agresive a început să fie exprimată prin joc, mișcare și interacțiune controlată.

Schimbările nu au apărut peste noapte. Dar au început să se vadă.

Copilul a devenit mai capabil să-și regleze emoțiile și să accepte îndrumarea adultului. Episoadele de agresivitate s-au redus, iar relația cu mama a devenit mai puțin tensionată. Reacțiile impulsive nu au dispărut imediat, dar au devenit mai rare și mai ușor de gestionat.

Un progres important a fost faptul că băiatul a început să participe mai bine la activități structurate. A putut rămâne mai mult timp într-o sarcină, a acceptat mai ușor limitele și a început să folosească alte forme de exprimare atunci când se simțea frustrat sau nesigur.

Pentru un copil de 5 ani, afectat de experiențe timpurii de frică și instabilitate, aceste schimbări sunt foarte importante. Ele arată că, într-un spațiu sigur și previzibil, copilul poate învăța treptat să-și exprime emoțiile fără a recurge la reacții fizice față de cei din jur.

Pregătirea pentru grădiniță

În prezent, sprijinul psihologic continuă, cu accent pe pregătirea copilului pentru interacțiunea cu grupuri mici. Este o etapă importantă înainte de integrarea într-un colectiv mai mare, cum este grădinița.

Obiectivul este ca băiatul să poată interacționa mai ușor cu alți copii și adulți, să accepte treptat despărțirea de mamă și să folosească forme mai calme de exprimare atunci când se simte speriat, frustrat sau copleșit.

Pentru copiii afectați de război, siguranța nu se reconstruiește doar prin schimbarea locului în care trăiesc. Ea se reconstruiește prin relații stabile, răbdare și sprijin adaptat vârstei.

Un copil agitat sau agresiv nu este un copil „rău”. Uneori, este un copil care încă nu știe să spună: „Mi-a fost frică.”

Iar atunci când frica este înțeleasă, copilul poate începe, pas cu pas, să aibă din nou încredere.

Activitatea face parte din proiectul „Îmbunătățirea accesului la servicii esențiale de protecție, prin consolidarea rolului de răspuns umanitar al organizațiilor locale de femei din Ucraina și Moldova (WLO)”, finanțat de Republica Federală Germană prin Ministerul Federal al Afacerilor Externe, implementat de HIAS Europe, în parteneriat cu HIAS Moldova și AO „CASMED”.

Autor: Sandu Solcan, psiholog AO „CASMED”