SENIORII DIN MOLDOVA DEVIN O VOCE FERMĂ: LANSAREA CAMPANIEI „VOCEA SENIORILOR CONTEAZĂ” DIN CADRUL PROIECTULUI „CONSOLIDAREA PARTICIPĂRII VÂRSTNICILOR DIN MOLDOVA ÎN PROCESUL DECIZIONAL”
| 29.10.2025Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova (RSAM), în parteneriat cu Asociația Obștească „CASMED”, lansează campania „Vocea Seniorilor Contează”,în cadrul proiectului INSPIRĂ Moldova, finanțata de Uniunea Europeană.
Campania este activitatea proiectului „Consolidarea participării vârstnicilor din Moldova în procesul decizional” și își propune să aducă în prim-plan poveștile și experiențele seniorilor care, prin implicare civică și solidaritate, contribuie la dezvoltarea comunităților din întreaga țară. Sub mesajul „Împreună, decidem pentru viitorul nostru”, proiectul urmărește să schimbe percepția asupra vârstei a treia, transformând-o într-un simbol al demnității, înțelepciunii și implicării.
„Seniorii nu sunt doar beneficiari ai politicilor sociale, ci parteneri activi în construcția unei societăți echilibrate. Prin această campanie, vrem să arătăm că vocea lor contează, că experiența lor poate inspira și ghida schimbarea în bine”,a declarat Galina Spataru, președinta Rețelei a Seniorilor Activi din Moldova.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, peste 24% din populația Republicii Moldova are vârsta de peste 60 de ani. Mulți dintre acești oameni se confruntă cu izolare socială, dificultăți financiare și acces limitat la servicii sociale și medicale. Prin această campanie, RSAM și AO „CASMED” își propun să contribuie la reducerea izolării, combaterea stereotipurilor legate de vârstă și creșterea implicării civice a vârstnicilor, oferindu-le spațiu pentru exprimare, dialog și participare.
Rezoluția adoptată în cadrul Forumului Seniorilor 2024 reafirmă priorități clare pentru vârstnici: îmbunătățirea accesului la servicii medicale și sociale, combaterea sărăciei și excluziunii, promovarea învățării pe tot parcursul vieții și protejarea demnității persoanelor în etate.
Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova (RSAM) este o platformă de comunicare și schimb de experiență fondată la 20 decembrie 2019. Rețeaua reunește grupuri comunitare de seniori din 10 raioane și promovează îmbătrânirea activă, voluntariatul, solidaritatea între generații și dialogul constant cu autoritățile publice locale. În prezent, RSAM numără peste 266 de membri activi și a sprijinit 449 de persoane vârstnice vulnerabile prin inițiative comunitare și campanii de sensibilizare.
AO „CASMED” a fost partenerul principal în formarea și dezvoltarea RSAM și continuă să sprijine rețeaua în inițiativele sale civice și sociale. AO „CASMED” este o organizație non-guvernamentală cu sediul în municipiul Bălți, care de peste 20 de ani contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor din Republica Moldova prin servicii de îngrijire medicală la domiciliu, activități de incluziune socială și programe de capacitare comunitară.
Pentru mai multe informații:
📞 +373 69 56 02 59
✉️office@casmed.md
🌐 www.casmed.md
Această acțiune este realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului INSPIRĂ Moldova.
Conținutul acesteia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea participării vârstnicilor din Moldova în procesul decizional”, implementat de AO CASMED în parteneriat cu Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova (RSAM) și nu reflectă în mod necesar viziunea Uniunii Europene.


English
Русский

