Munca de îngrijire nu înseamnă doar tehnică și proceduri, ci și empatie, căldură și respect. AO „CASMED” continuă să investească în profesioniștii care aduc alinarea în casele bunicilor și părinților noștri.
În fiecare zi, lucrătorii sociali trec pragul celor care au cea mai mare nevoie de sprijin. Îi ajută să facă lucruri ce pentru mulți dintre noi par firești: să se ridice din pat, să se deplaseze, să își facă igiena personală, să pregătească o masă caldă sau, pur și simplu, să aibă cu cine schimba o vorbă sinceră.
În spatele fiecărui gest simplu se ascunde însă o responsabilitate enormă, o răbdare nemărginită și o nevoie continuă de cunoștințe practice corect aplicate.
Un pas important pentru profesionalizarea îngrijirilor la domiciliu
Având experiență în dezvoltarea și implementarea programelor de formare profesională în domeniul îngrijirii la domiciliu, AO „CASMED” a continuat să ofere oportunități de calificare pentru lucrătorii din domeniul social. În acest context, 60 de lucrători sociali din cadrul a 10 Agenții Teritoriale de Asistență Socială (ATAS) au participat la Cursul de calificare parțială (microcalificare) „Îngrijitor/îngrijitoare la domiciliu”.
Timp de aproape patru luni (în perioada 22 aprilie – 10 august), participanții au parcurs un itinerar intensiv de formare hibridă, îmbinând orele teoretice online cu sesiuni practice desfășurate în trei centre regionale: Bălți, Cahul și Ialoveni.
Programul a însumat 600 de ore de studiu (20 de credite) și a cuprins teme direct legate de activitatea lor: îngrijirea beneficiarului, igiena, alimentația, primul ajutor, mobilizarea și transferul, securitatea și sănătatea în muncă, comunicarea și prevenirea epuizării profesionale.
Practica – puntea dintre teorie și nevoile reale ale oamenilor
O atenție deosebită a fost acordată atelierelor practice. Îndrumați de mentori cu experiență, cursanții au exersat cum să manevreze în siguranță o persoană cu mobilitate redusă, cum să prevină apariția escarelor și cum să reacționeze prompt în caz de urgență medicală.
„Am învățat lucruri utile care mă vor ajuta în activitatea mea de îngrijitor. A fost o experiență valoroasă, iar acum mă simt mai pregătită și mai încrezătoare.”
— Lungu Victoria, lucrătoare socială, s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi
Pe lângă tehnicile medicale și de igienă, cursul a pus accent pe un capitol crucial adesea neglijat: protejarea sănătății mintale și fizice a lucrătorului social. Munca de îngrijire presupune un efort fizic considerabil și o încărcătură emoțională profundă, motiv pentru care învățarea gestionării stresului a fost o adevărată gură de aer proaspăt pentru participanți.
„Este un curs benefic pentru lucrul nostru de zi cu zi – pentru a ne proteja profesional pe noi și, totodată, pe beneficiarii noștri. Am învățat multe la capitolul comunicare, igiena beneficiarului și a locuinței. Cel mai mult am însușit cum să nu ne ardem profesional.”
— Cujba Cristina, lucrătoare socială, s. Molești, r-nul Ialoveni
Un spațiu de conectare, învățare și susținere reciprocă
Instruirile au creat și o platformă valoroasă de schimb de experiență. Cursanții au adus în discuție cazuri reale, au analizat provocările specifice din teren și au căutat soluții alături de colegi din alte regiuni ale țării.
„Mulțumim enorm echipei CASMED! Am primit cunoștințe vaste pe care le vom implementa în practica de zi cu zi. Mentorii au fost foarte binevoitori și și-au împărtășit experiența cu noi. Pe parcursul orelor ne-am împrietenit și am legat relații strânse.”
— Braga Rodica, lucrătoare socială, s. Vălcineț, r-nul Călărași
„Informațiile au fost explicate clar, iar partea practică m-a ajutat să înțeleg mai bine cum să aplic ceea ce am învățat. Plec de aici mai încrezătoare în forțele mele.”
— Gauga Olga, lucrătoare socială, or. Cantemir
Pentru AO „CASMED”, formarea continuă a profesioniștilor din domeniul asistenței sociale este un pilon esențial în construirea unui sistem național de îngrijiri de calitate. Cunoștințele dobândite de cei 60 de absolvenți nu rămân în sălile de curs – ele ajung direct în casele celor vulnerabili.
Acolo, o mobilizare executată fără durere, o atenție sporită la igienă, o vorbă caldă sau o reacție promptă într-un moment critic înseamnă cel mai important lucru: șansa de a trăi o bătrânețe demnă, în siguranță și respect, acasă.
____
Activitățile au fost realizate de AO „CASMED” în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în cadrul proiectului „SILVER – Consolidarea îngrijirii de lungă durată incluzive prin educație vocațională și recunoaștere”, implementat cu sprijinul financiar acordat de Elveția.