Lansarea proiectului „Alimente și sprijin pentru persoanele vulnerabile din raionul Fălești”
| 17.08.2022
Asociația Obștească „CASMED” implementează în perioada iulie – decembrie 2022 proiectul „Alimente și sprijin pentru persoanele vulnerabile din raionul Fălești”.
Bugetul proiectului: 52 000,00 EUR
Aria de intervenție: 76 de localități din Raionul Fălești
Scopul general al proiectului este de a spori securitatea alimentară și capacitatea de adaptare a comunităților la efectele crizei energetice.
Obiectivele proiectului:
- Consolidarea protecției sociale pentru persoanele vulnerabile prin îmbunătățirea accesului la alimente, astfel încât să poată fi țintită mai bine populația vulnerabilă, grav afectată de impactul crizei energetice.
- Prevenirea cazurilor de subnutriție sau alimentare precară a copiilor care prevede realizarea unei campanii de informare, menite să crească conștientizarea a circa 400 de părinți, familii din grupurile de risc privind efectele negative ale alimentației incorecte pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Astfel, proiectul prevede asigurarea accesului la produse alimentare, implicit furnizarea a circa 1167 de pachete cu alimente, de aproximativ 15-23 kg fiecare pentru adulți vulnerabili și copii expuși riscului de subnutriție.
Acest sprijin va contribui la atenuarea efectelor creșterii prețurilor la alimente, ceea ce va permite beneficiarilor, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, să suporte cheltuieli mai mici pentru produse alimentare și să-și îndrepte veniturile către alte nevoi existente.
Sesiunile informative privind alimentarea corectă se vor desfășura în 33 de primării din raionul Fălești, cu durata de 5 ore academice fiecare, implicând expertiza specialiștilor în nutriție. Conținutul sesiunilor se vor axa pe practici generale de alimentație corectă, consecințele alimentației precare, tulburările de creștere și dezvoltare la copii datorate deficitului nutrițional.
În plus, proiectul va contribui la consolidarea parteneriatului între societatea civilă și autoritățile locale, sprijinind dezvoltarea unui mecanism de reziliență, menit să sporească rezistența la șocuri, adaptarea la schimbări și valorificarea noilor oportunități.
Proiectul „Alimente și sprijin pentru persoanele vulnerabile din raionul Fălești” este finanțat din resursele Uniunii Europene în cadrul proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, implementat de People in Need.