Parc de recreere și odihnă în Cobîlea, r. Șoldănești
| 06.06.2018La 1 iunie curent a avut loc evenimentul de lansare a Parcului de recreere și odihnă din localitatea Cobîlea, raionul Șoldănești.
Parcul a fost dotat cu echipament sportiv, un teren de joacă și bănci grație mini-grantului câștigat de către Primăria Cobîlea în decembrie 2017, în cadrul Programului de granturi mici pentru sprijinirea unei Comunități prietenoase vârstnicilor, lansat de către Asociația Obștească „CASMED”.
Amenajarea parcului a fost posibilă cu suportul financiar al Crucii Roșii din Elveția și Primăriei Cobîlea, dar și cu implicarea responsabilă a Asociației Obștești „Bella Getica”, Comitetului Coordonator și membrilor localității.
Astfel, localnicii de toate vârstele vor avea un spațiu unde să socializeze și să își petreacă plăcut, sănătos și interactiv timpul liber. Or, este de datoria fiecărei autorități locale să asigure toate condițiile ca cetățenii să se bucure de un anturaj prietenos fiecăruia, indiferent de vârstă, ocupație și preferințe.
Programul de granturi mici pentru sprijinirea unei Comunități prietenioase vârstnicilor este parte a proiectului „Îmbătrânire și Sănătate” implementat de AO CASMED în parteneriat cu HelpAge International, cu suportul financiar al Crucii Roșii din Elveția.