Bunica & Bunelul Fest la a 4-a ediție, online

Ediția a IV-a a festivalului dedicat seniorilor „Bunica & Bunelul Fest” – 2021, s-a desfășurat în săptămâna 13-19 septembrie în format online.

Chiar dacă formatul ediției din acest an a fost unul neobișnuit pentru seniori, aceștia au reușit să își organizeze și de această dată o sărbătoare de suflet, în cadrul căreia și-au etalat talentele, experiența și dorința de a contribui cu acestea la promovarea comunităților din care vin.

„A fost o ediție neobișnuită, plină doldora de provocări, dar și foarte multe oportunități. Desigur că ne amintim cu nostalgie de primele 3 ediții ale festivalului, când, pentru o zi, orașul Bălți se transforma în capitala seniorilor fericiți. Dar ediția de anul acesta, ediția online, a întrecut toate așteptările. Au fost editate atâtea materiale interesante, care timp de o săptămână au fost vizionate, savurate, apreciate de mii și mii de persoane de diferite vârste, departe de hotarele localităților noastre, chiar și departe de hotarele țării.” – Galina Spătaru, Președinta Rețelei Naționale a Seniorilor Activi din Moldova (RNSAM).

 

Astfel, seniorii au fotografiat sau au scenarizat și regizat filmulețe în care au prezentat rețete tradiționale de bucate specifice localității lor. Babă neagră, serbușcă, pui umplut făcut zeamă, strude – acestea sunt doar câteva dintre cele 29 de rețete delicioase pregătite de bunicuțele participante la festival.

Festivalul a fost și de această dată o ocazie bună pentru vârstnici de a împărtăși tinerei generații din folclorul sacru, pe care l-au primit și ei, la rândul lor de la ai lor înaintași. Programul festivalul a inclus prezentarea unei colecții de balade vechi, iar seniorii au impresionat și la acest capitol, prezentând frumoase balade în interpretări inedite.

Buneii au fost provocați să se laude cu cele mai deosebite forme și mărimi ale fructelor și legumelor pe care le-au crescut în grădinile lor. Dovleac și harbuz uriaș, mure și zmeură de dimensiuni impresionante, păstăi de 70 cm, cartofi, roșii și morcovi cu forme amuzante – acestea se numără printre produsele crescute cu dragoste de către seniori.

Organizatorii festivalului au pregătit capsule de sănătate pe 5 domenii solicitate de către seniori – înregistrări video în care experți în domeniile frumuseții, alimentației sănătoase, sănătății mentale, sănătății sexuale și sportului, vin cu recomandări privind menținerea sănătății la vârsta a treia.

 

„Este interesant să îmbătrânești la vârsta noastră, să fii util, de folos, să nu fii o povară. Ne implicăm la majoritatea activităților care se organizează în comunele noastre. Promovăm valorile culturale tinerei generații care, la rândul ei, ne învață cum să utilizăm tehnologiile moderne. Organizăm diferite activități cultural-artistice și de voluntariat. Ne implicăm în luarea de decizii locale, mergem în vizită la cei mai triști ca noi, ne întâlnim împreună și organizăm timpul frumos împreună cu membrii grupurilor de seniori.” – Elena Darii, Coordonatoarea Grupului de seniori „Sofienii” din s. Sofia, r. Drochia.

Îmbătrânirea activă este un curent pe care îl îmbrățișează tot mai mulți vârstnici care aleg să nu dea mâinile în jos, și continuă să se afirme și să se implice activ în diverse activități din comunitate. Astfel, pe parcursul săptămânii au fost distribuite istoriile a 14 seniori activi și implicați din regiunea de nord a țării, care contribuie la dezvoltarea comunităților lor.

Festivalul a inclus în programul său și 2 concursuri care au menținut viu spiritul competiției printre seniori: „Dansatori cu argint în păr” și „Miss Bunica & Mister Bunelul Fest”. Bunei din 11 localități au concurat la concursul de dans, învingătorii fiind aleși cei care au acumulat cel mai mare număr de aprecieri, aceștia fiind grupul de seniori „Vârsta de argint” din s. Cajba, r. Glodeni. Titlul de Miss și Mister ai festivalului a fost preluat de către Olga și Eugen Dubeț din s. Balatina, r. Glodeni.

 

„Bunica & Bunelul Fest 2021” a culminat cu un eveniment live în cadrul căruia s-au conectat seniorii care au participat pe parcursul săptămânii festivalului, și au povestit despre emoțiile pe care le-au avut pregătind diverse materiale pentru festival, dar și s-au felicitat reciproc pentru succesele pe care le-au avut pe parcursul anului. La eveniment s-au alăturat și seniori din diasporă, care au relatat despre implicarea lor în comunitățile din care fac parte la moment. Doamna Ala Mîndîcanu, stabilită în Canada, a prezentat activitățile în care sunt incluși seniorii din comunitatea de moldoveni de acolo și a manifestat deschidere pentru colaborări ulterioare cu seniorii rămași acasă.

„O săptămână de emoții extraordinare, frumoase, pozitive. Dacă la început, când s-a anunțat că festivalul va fi online am avut temeri și multe semne de întrebare, apoi acum pot s-o spun ferm: totul a fost la înălțime, o foarte bună organizare a evenimentului.” Larisa Ianovici, Coordonatoarea Grupului de seniori „Balatineanca” din s. Balatina, r. Glodeni, Vice-președinta RNSAM.

 

Organizatorii festivalului sunt Asociația Obștească „CASMED” și Rețeaua Națională a Seniorilor Activi din Moldova. Festivalul a fost organizat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, precum și Crucii Roșii din Elveția. Partenerul media al evenimentului – TV Nord.