„Sunt fericită că îi pot ajuta pe bătrânii singuratici să trăiască mai ușor și frumos…”
| 03.06.2019O mare parte a locuitorilor Republicii Moldova au lucrat în timpul vieții în colhoz, la pământ pentru a câștiga bani și a-și asigura familiile cu cele necesare. Acesta este și cazul Valentinei P. – o bunicuță de 77 de ani din satul Mărăndeni, raionul Fălești, care își petrece bătrânețea în singurătate, așteptând revenirea copiilor din străinătate.
Dna Valentina a suferit un AVC, în urma căruia, astăzi, se deplasează cu dificultate și doar cu ajutorul bastonului prin casă și în curte. Condițiile de trai ale dnei Valentina nu ușurează nicidecum viața bătrânei – accesul la apă potabilă este o provocare zilnică, deoarece fântâna se află departe de casă, iar bătrâna nu mai are puteri să ajungă până la ea și să aducă apă. Deseori, în timpul zilei stă la poartă cu căldarea și așteaptă un trecător pentru a-i cere ajutorul. O altă problemă cu care se confruntă bătrâna este deplasarea în cadrul locuinței și în afara acesteia, ceea ce îngreună accesul la WC, care se găsește doar în ograda casei. Pensia – singura sursă de venit a dnei Valentina, cu greu acoperă cheltuielile pentru produse alimentare, medicamente, servicii comunale precum și alte necesități.
Despre serviciile CASMED a aflat de la lucrătorii sociali din sat. Grație unei colaborări eficiente dintre angajatul organizației, primarul satului Mărăndeni și rude, deja de 4 ani, dna Valentina beneficiază de servicii sociale de îngrijiri la domiciliu. Valentina Tanasi, lucrător social CASMED, oferă ajutor în realizarea următoarelor sarcini: aprovizionare cu apă pentru câteva zile; îngrijirea casei, grădinii și a gospodăriei; cumpărarea produselor alimentare și prepararea hranei; spălarea lenjeriei, procurarea medicamentelor; ajutor în rezolvarea problemelor administrativ-comunale și discuții cu rudele, atunci când este nevoie.
„În calitate de lucrător social, o vizitez pe bunicuță de 2 ori pe săptămână, care mă așteaptă, cu zâmbet și lumină în ochi, împreună cu pisica ei. Bătrânica este mulțumită de servicii și spune că i-au ușurat considerabil traiul și i-au reînsuflețit dorința de a trăi. La rândul meu, mă bucur să fiu un ajutor al dnei Valentina, să petrec timpul în casa acesteia, să discutăm împreună, să îi descopăr istoria vieții și multe alte lucruri interesante. Sunt fericită de faptul că prin munca mea îi pot ajuta pe bătrânii singuratici și neputincioși să trăiască mai ușor și frumos”, susține Valentina Tanasi.
Autor: Angela Tabarcea, stagiar CASMED
Foto: Valentin Balan