Evaluarea nivelului de participare a comunității

Ghidați de doamna Rodica Garștea, FHI360 Moldova, reprezentanții ONG-urilor partenere ale CASMED au luat parte la evaluarea nivelului de participare a comunității în planificarea, implementarea și evaluarea proiectului de Îngrijiri socio-medicale la domiciliu. Evenimentul a fost realizat cu suportul oferit de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul programului “Parteneriate pentru o Societate Civilă […]
Și încă un atelier de creație pentru copii

Pe data de 14 mai, voluntarii CASMED au organizat cel de-al treilea atelier de creație, de această dată având ca tematică principală Tehnica Origami. Pe parcursul a trei ore, copiii au învățat și practicat confecționarea de diferite animale prin Origami, au colorat și s-au jucat. Participanții au fost destul de iscusiți, reușind să–și surprindă părinții […]
Ora Europei

Elevii Gimnaziului Țareuca, raionul Rezina, au fost informați despre și implicați în descoperirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Excursia imaginară a avut loc în cadrul activității “Ora Europei”, unde elevii au urmărit o prezentare despre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ca una din țările membre ale Uniunii […]
Creăm, ne jucăm și un bătrân de Paște ajutăm

Cele 2 ateliere de creație organizate de voluntarii CASMED cu mesajul „Creăm, ne jucăm și un bătrân de Paște ajutăm” au făcut posibilă colectarea a peste 1000 lei. Prin implicarea picilor între 5 și 10 ani și cu suportul părinților acestora, 17 beneficiari sociali-vulnerabili ai CASMED din satul Răuțel, Fălești au avut masa de Paște […]
Atelier de Creație cu tematica “Iepurașul Pascal”

Voluntarii CASMED au organizat un Atelier de Creație, cu tematica “Iepurașul Pascal”, împreună cu copilașii în virstă de 5 – 10 ani au petrecut niște clipe frumoase confecționînd un Iepuraș din șervețele.
Atelier de creatie

În zilele de 15 și 16 aprilie, copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani au fost invitați să învețe cum să elaboreze și să își decoreze casa în ajunul sărbătorilor de Paște.
Campania “Sănătatea ta contează!”

Ziua Mondială a Sănătății este celebrată în fiecare an pe 7 aprilie. Cu această ocazie, voluntarii CASMED, împreună cu colegii lor de la LT “George Coșbuc”, LTR “Ion Creangă”, LT ‘Lucian Blaga” și gimnaziul Nr. 19 din satul Elizaveta, susținuți de un grup de vârstnici foarte activi de la Clubul Veteranilor din Bălți, au arătat […]
Flashmob de Ziua Mondială a Sănătății
De Ziua Mondiala a Sănății voluntarii CASMED au participat la un flashmob alături de membrii Clubului Veteranilor din or. Bălți.
Concurs de granturi pentru comunități din regiunea de Nord

AO “CASMED”, cu susținerea financiară a Fundației “HEKS Moldova” anunță un concurs de selectare a comunităților interesate de implementarea proiectului de îngrijire socio-medicală la domiciliu.
Activitate sportivă organizată de CASMED și Clubul Veteranilor
Sportul este benefic oricând, dar cu atât mai mult la vârsta a treia, când corpul nostru trece prin numeroase modificări și este mai vulnerabil la boli. Nu putem încetini