Concurs pentru primăriile din raionul Edineț

dezvolt

Asociația Obștească „CASMED” anunță Concurs de selectare a localităților din raionul Edineț care vor implementa conceptul de „Comunitate Prietenoasă Vârstei”. Conceptul de Comunitate Prietenoasă Vârstei a fost elaborat de către Organizația Mondială a Sănătății în anul 2006 și promovează incluziunea și contribuția persoanelor în etate la viața comunității.   În cadrul concursului vor fi selectate […]

Raport privind distribuirea ajutorului oferit de Crucea Roșie din Elveția pe timp de pandemie

1

1000 persoane din 11 localități ale raioanelor Fălești și Edineț au beneficiat de colete cu produse alimentare, produse igienice și materiale de protecție, pentru a face față provocărilor condiționate de pandemie. Acest lucru a fost realizat cu suportul generos al Crucii Roșii din Elveția, oferit în cadrul proiectului „Îmbătrânire și sănătate”, implementat de către AO […]

Comunicat de presă

4 mai, 2020, Chișinău   ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!   Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre UE acreditate în Republica Moldova și Ambasadele țărilor Parteneriatului Estic, organizează pe parcursul lunii mai o serie de evenimente educaționale, culturale și interactive, cu prilejul Zilei Europei. În […]

Concurs: Selectare trainer / companie pentru livrarea unei instruiri on-line cu subiectul „Procesul cercetării sociologice”

online-training-1

Context Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu Asociația Obștească Centrul de Asistență Socio-Medicală „CASMED” și Asociația Obștească „HOMECARE” implementează proiectul „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”, parte a programului „Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate”, desfășurat în comun cu Banca Mondială, cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare SDC. Proiectul va […]

Concurs de selectare a localităților din raionul Fălești pentru implementarea conceptului de „Comunitate Prietenoasă Vârstei”.

dezvolt

Asociația Obștească „CASMED” anunță Concurs de selectare a localităților din raionul Fălești care vor implementa conceptul de „Comunitate Prietenoasă Vârstei”.   Conceptul de Comunitate Prietenoasă Vârstei a fost elaborat de către Organizația Mondială a Sănătății în anul 2006 și promovează incluziunea și contribuția persoanelor în etate la viața comunității.   În cadrul concursului vor fi […]

Serviciul „Cantină de ajutor social»

83343223_1192376540964505_7168580234143334400_n

Începând cu luna ianuarie curent 10 localități din raioanele Rezina, Șoldănești, Sîngerei, Fălești, Edineț, Drochia și Glodeni beneficiază de servicii de Cantină socială:   s. Cuizăuca, r-nul Rezina s. Echimăuți, r-nul Rezina com. Sîrcova, r-nul Rezina s. Cobîlea, r-nul Șoldănești s. Răspopeni, r-nul Șoldănești or. Sîngerei s. Sofia, r-nul Drochia, com. Ciolacul Nou, r-nul Fălești […]

Devino membru în Grup de pacienți!

Grupurile de pacienți sunt o inițiativă lansată de către Asociația Obștească „CASMED” pentru mun. Bălți și Soroca și raioanele Edineț, Florești și Drochia, prin care își propune să sporească responsabilitatea membrilor comunității față de sănătatea proprie și a celor din jur.   Membrii grupurilor vor fi instruiți pe subiecte legate de sănătate și vor fi […]

CASMED angajează Asistent de proiect în mun. Bălți

Source: DRogatnev / Shutterstock

  AO „CASMED” invită persoanele interesate să aplice pentru poziția de Asistent de proiect, part time, în cadrul proiectului  „Angajarea cetățenilor și societății civile în procesul de luare a deciziilor și dezvoltare locală sustenabilă”.   Proiectul este realizat de către  AO „Pro Cooperare Regională” în parteneriat cu AO „CASMED” în perioada 01.10.2019 – 30.09.2021, în […]

Concurs de selectare a unei echipe de experţi sau companii, care să elaboreze un studiu privind situaţia organizaţiilor societăţii civile din Regiunea de Dezvoltare Nord

lansare-proiect-1-900×600

Asociația Obștească Centrul de Asistență Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” în parteneriat cu AO „Pro Cooperare Regională”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), anunță concurs de selectare a unei echipe de experţi sau companii, care să elaboreze un studiu […]

Concurs de angajare pentru poziția: Asistent de proiect

imagine 2

AO ,,CASMED’’ invită persoanele interesate pentru poziția de asistent de proiect în mun. Bălți.   Perioada de angajare: februarie 2020 – decembrie 2020 (cu posibilitate de extindere) Poziţie: full-time (8 ore)   Responsabilități: Organizarea și desfășurarea activităților logistice pentru activitățile proiectului (instruiri, conferințe, distribuire de publicații, etc); Menținerea comunicării între echipa de implementare şi partenerii/beneficiarii […]

Obține o consultație

Completați formularul cu datele dvs. personale

Для заполнения данной формы включите JavaScript в браузере.

Expediind cererea, sunteți de acord automat cu politica de confidențialitate.