Lansarea proiectului „Consolidarea Rețelei Naționale a Seniorilor Activi din Moldova”

Asociația Obștească ,,CASMED” anunță lansarea Proiectului ,,Consolidarea Rețelei Naționale a Seniorilor Activi din Moldova”.  Proiectul este implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA – https://www.facebook.com/austriandevelopmentagency) din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare. Proiectul va derula în perioada aprilie – octombrie 2021 și este implementat de către AO „CASMED”. 

 

Scopul general al proiectului constă în consolidarea capacităților membrilor Rețelei Naționale a Seniorilor Activi din Moldova (RNSAM) și recunoașterea RNSAM ca o voce a vârstnicilor în Republica Moldova.  

Prin activitățile ce vor fi desfășurate în această perioadă, membrii din rețea își vor dezvolta noi abilități/cunoștințe de planificare și organizare a activității rețelei, vor crește nivelul de vizibilitate și imagine în rândul societății, vor face schimb de experiență și bune practici în exprimarea și promovarea nevoilor și priorităților vârstnicilor din comunități la toate nivelurile.

 

Activitățile proiectului susțin motivația de dezvoltare a membrilor rețelei, creând oportunități de învățare, de participare socială și voluntariat în rândul membrilor rețelei. Ca rezultat al proiectului rețeaua urmează să-și crească numărul de membri, să stabilească noi parteneriate, să-și dezvolte abilități de organizare a evenimentelor sociale, inclusiv Festivalul „Bunica și Bunelul Fest 2021”. Grupurile membre în rețea își vor crește sustenabilitatea și vor dezvolta noi sinergii și parteneriate.

Activitățile proiectului vor fi organizate în format online și offline, ținând cont de măsurile de protecție și prevenire a contaminării pe timp de pandemie.

 

Pentru mai multe detalii cu privire la activitățile proiectului ne puteți contacta la numărul de telefon: +373 231 2 76 74 sau la adresa de e-mail: casmed.md@gmail.com. Persoana de contact: Ana Spînu – coordonator de proiect.

 

Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare sprijină țările din Europa de Est și Sud-Est. Africa, Asia,  precum și din regiunea Caraibeană în parcursul dezvoltării lor durabile. Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Internaționale planifică strategiile. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), este o unitate operațională a Cooperării Austrice pentru Dezvoltare, implementează programe și proiecte împreună cu instituții publice, organizații ale societății civile și întreprinderi naționale.